Nume
Parola
Vizualizări: 4436
Olga Bejenaru - 75 de ani
Chisinau, 3 Noiembrie 2009 — La 30 octombrie 2009, Olga Bejenaru, critic de teatru, membru UNITEM (Uniunea Teatrală din Moldova), a împlinit vârsta de 75 de ani. Cu această ocazie, Secţia critică UNITEM a organizat un omagiu distinsei doamne care a profesat, începând cu anii 60 ai secolului trecut, cu multă măiestie, acest gen al presei, cronica de teatru, tot mai rar întâlnit în prezent în mass-media naţională.

Olga Bejenaru a publicat în paginile săptămânlului “Cultura”, devenit mai apoi “Literatura şi Arta”, cât şi în alte ediţii periodice, sute de recenzii, interviuri, articole despre noile spectacole, promovând talente de actori, regizori, dramaturgi, punând accentual pe valoare şi fiind necruţătoare în cazul falsurilor şi a incertitudinilor.
Olga Bejenaru s-a născut în oraşul Chişinău, a absolvit şcoala medie nr.1 cu predare în limba română (actualul liceu theoretic “Gh.Asachi”, a studiat la facultatea de filologie a Universităţii, în anii IV-V fiind stagiară la Teatrul moldovenesc “A.S.Puşkin”, actualul Teatru Naţional “Mihai Eminescu” . Din această stagiere a rezultat teza de licenţă “Vorbirea scenică la Teatrul musical-dramatic “A.S.Puşkin”. Pentru acei ani, a fost un experiment unic care, în cazul Olgăi Bejenaru, a constituit începututrile criticii de teatru, activitate în care s-a afirmat de-a lungul anilor, semnând mai mult de o mie de materiale, particiând la festivaluri, simpozioane, conferinţe, venind cu analize, aprecieri asupra fenomenului artei teatrale din Moldova.

Omagiul este adus de colegi de breaslă, scriitori, dramaturgi, de teatrele “Licurici”, “Satiticus Ion Luca Caragiale”, “Luceafărul”, “Mihai Eminescu”, de studenţii de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Larisa Ungureanu,
Şef Secţie critică UNITEM