Nume
Parola
Vizualizări: 3393
O RESURSĂ DE COMUNICARE ÎNTRE COPIII ŞI PĂRINŢII AFECTAŢI DE MIGRAŢIE, ELABORATĂ ÎN MOLDOVA, VA FI TRADUSĂ ŞI UTILIZATĂ ÎN FRANŢA
Chişinău, 2 Septembrie 2009 — O carte, elaborată în Moldova, pentru părinţii care pleacă la muncă peste hotare, va fi tradusă şi adaptată în limba franceză pentru a fi folosită ca resursă de comunicare între părinţii emigranţi din Franţa şi copiii care au rămas acasă în ţările lor de origine (de naţionalitate bulgară, română, nigeriană, marocană etc.).

Anunţul a fost făcut, la Chişinău, la 30 august 2009, cu ocazia primei reuniuni a echipelor din Republica Moldova şi Franţa, care au lansat proiectul „Sprijin pentru copiii şi părinţii afectaţi de migraţie”, realizat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (www.childrights.md) şi Asociaţia franceză ALC (www.association-alc.org).

Editarea în franceză a resursei „COPILUL MEU E SINGUR ACASĂ. Carte pentru părinţii care pleacă la muncă în străinătate” este una dintre activităţile acestui proiect de 18 luni, susţinut de Comisia Europeană şi Naţiunile Unite, care îşi propune să analizeze efectele migraţiei părinţilor asupra copiilor şi să efectueze acţiuni de sensibilizare şi formare pe plan social şi educativ, adresate copiilor din Moldova şi părinţilor lor migranţi din Franţa. De asemenea, în cadrul acestei iniţiative, care se desfăşoară pe plan global cu genericul „Migraţiune pentru dezvoltare”, va fi creată o nouă resursă, adresată deja îngrijitorilor copiilor rămaşi acasă fără părinţi, ca urmare a migraţiei.

„Lansăm acest proiect în Moldova, împreună cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, fiindcă în Franţa întâlnim de mai mult timp părinţi moldoveni care au nevoie de ajutor. Iar această iniţiativă este prima care creează o comunicare directă între părinţii şi copiii afectaţi de migraţie, oferind soluţii pe mai multe planuri”, a afirmat, la Chişinău, directorul Asociaţiei franceze ALC, Patrick Hauvuy.

Proiectul CIDDC/ALC „Sprijin pentru copiii şi părinţii afectaţi de migraţie” este unul dintre cei 55 de câştigători ai concursului pentru finanţarea proiectelor în domeniul migraţiei pentru dezvoltare, la care au fost depuse 547 de solicitări din diverse ţări ale lumii.

Resursa „Copilul meu e singur acasă”, care va fi tradusă în franceză, este un produs CIDDC/„URMA ta” şi poate fi descărcată de la adresa http://www.childrights.md/ro/publications/copilul_meu_singur_acasa.pdf.

În 2008, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului a elaborat, de asemenea, „SINGUR ACASĂ. Carte de buzunar pentru fete şi băieţi cu părinţi plecaţi în străinătate” şi „GHID PENTRU PROFESIONIŞTII care lucrează cu copiii migranţilor”

Informaţii:
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC)
Tel.: 72 65 98, 74 78 13, 74 46 00
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com
Web: http://www.childrights.md/

Partener în comunicate: URMA ta
E-mail: urma.ta@gmail.com