Vizualizări: 3574
Invitaţia la dialog adresată de Alianţa pentru Integrarea Europeană lui Vladimir Voronin
Chişinău, 21 August 2009 — Domnului Vladimir Voronin,
Preşedinte al PCRM
Stimate domnule Vladimir Voronin.
La 8 august curent, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră au constituit coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE), cu 53 de mandate în Parlamentul ales pe 29 iulie 2009.
Cele patru forţe politice parlamentare, îndeplinind voinţa de schimbare exprimată de majoritatea alegătorilor, şi-au asumat sarcina de a prelua guvernarea Republicii Moldova, de a constitui administraţia centrală de stat şi de a stabili priorităţile ei.
În perioada de timp de la constituirea sa, Alianţa pentru Integrarea Europeană a desfăşurat un intens proces de dezbatere şi elaborare a obiectivelor, principiilor şi instrumentelor structurale ale noii guvernări a Republicii Moldova. Putem afirma că aceste aspecte au fost deja configurate în cadrul AIE, respectând obiectivele strategice ale ţării, angajamentele internaţionale ale statului nostru şi interesele fundamentale ale poporului, dar pregătind o platformă pentru a le realiza mult mai dinamic, eficient şi durabil.
Obiectivele naţionale fixate de AIE derivă din consensul larg al forţelor politice din Republica Moldova. În mod firesc, la baza următoarei etape a dialogului politic trebuie să stea interesele fundamentale ale societăţii: integrarea europeană şi asigurarea integrităţii teritoriale a republicii, construcţia statului de drept, consolidarea democraţiei, respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, plata fără întârziere a pensiilor şi salariilor, eradicarea sărăciei în care se află majoritatea populaţiei, diminuarea impactului crizei economice şi asigurarea stabilităţii în ţară. Considerăm necesar să menţionăm, în acest context, şi principiile aplicate de către dumneavoastră, personal, după alegerile din 5 aprilie 2009, conform cărora majoritatea parlamentară are responsabilitatea şi prerogativa de a nominaliza candidaţii pentru conducerea ţării, de a forma Guvernul şi de a stabili programul lui de activitate. Concomitent, PCRM i se vor respecta drepturile pe care le are ca şi partid de opoziţie şi i se va oferi o parte din funcţiile de conducere din Legislativ.
Stimate domnule Voronin,
Alianţa pentru Integrarea Europeană vine cu iniţiativa de a deschide dialogul dintre partidele parlamentare, pentru a conveni asupra soluţiilor de formare a noilor organe ale puterii centrale, şi vă invită marţi, 25 august 2009, ora 11:00, la Palatul Republicii (str. Maria Cebotari 16) să participaţi la întâlnirea liderilor partidelor parlamentare.
Preşedintele PLDM, Preşedintele PL, Preşedintele PD, Preşedintele AMN
Vlad Filat, Mihai Ghimpu Marian Lupu Serafim Urechean
Chişinău, 21 august 2009

Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33