Nume
Parola
Vizualizări: 5910
O nouă libelulă înregistrată de savanţii moldoveni
Chisinau, 6 August 2009 — Dacă veţi vedea primăvara-vara nişte tipi, la prima vedere, ciudaţi, alergînd pe dealuri, prin păduri şi pe lîngă lacuri cu cîte un fileu în mînă, să ştiţi că la „vînatul” de insecte au ieşit cercetătorii ştiinţifici din Laboratorul de entomologie al Institutului de Zoologie al A.Ş.M., condus de doctorul habilitat în biologie Valeriu Derjanschi. În fiecare an ei înregistrează noi specii de insecte în fauna Republicii Moldova, cît şi noutăţi absolute pentru ştiinţă. Recent, entomologii de la Academia de Ştiinţe au depistat pentru prima dată pe teritoriul ţării o nouă specie de libelule din Ordinul Odonata, familia Libellulidae – Leucorrhinia pectoralis (Charpentier, 1825).
 
Bucuria savanţilor a fost enormă: e o descoperire ştiinţifică fie şi la nivel regional, totodată impresionează şi frumuseţea acestor insecte - au corpul graţios, cu aripi fine şi vieţuiesc în apă doar în stadiul de larve. O femelă depune pînă la 300 de ouă  în partea inferioară a plantelor de apă, larvele căreia se dezvoltă timp de 1-2 ani, în dependenţă de specie, apoi zboară în lumea largă, devenind insecte terestre. O altă specie de libelule, care vieţuieşte la noi, asemănătoare cu cea nouă înregistrată, este numită în popor calul-dracului.

În pofida abilităţii de a tolera condiţiile extreme populaţiile de Leucorrhinia pectoralis ating foarte rar o densitate înaltă, sunt competitori şi „colonizatori” slabi. Această libelulă poate fi întâlnită în majoritatea ţărilor europene – Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Republica Cehă, Danemarka, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Latvia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Ukraina, Rusia, Turcia, fiind protejată de prevederile Convenţiei de la Bern din 1979 şi a directivelor în acest sens ale UE. Insecta este rar întîlnită în limitele din vest ale arealului, unde distribuirea este neuniformă, dar spre est ea devine mai numeroasă şi se extinde pînă în Japonia.

Leucorrhinia pectoralis preferă apele dulci, oligotrofe, naturale sau artificiale, nu prea adînci, cu o vegetaţie bogată, care mai au jumătate din suprafaţa lor neacoperită cu plante. Se întâlneşte şi în apropierea lacurilor mari, dar în acest caz populează numai unele părţi ale apelor. Populaţiile lacurilor mari sunt mai funcţionale comparativ cu cele ale apelor mici, ameninţate de scăderea nivelului apei sau chiar de secarea lor.

Libelulele joacă un rol important în mediul ambiant, fiind un indicator al calităţii apelor. Totodată, ele fac parte din categoria insectelor prădătoare, hrănindu-se cu alte insecte, inclusiv cu ţînţari, reducînd astfel efectivul lor. Dispariţia habitatelor, solurilor umede, utilizarea pesticidelor şi insecticidelor conduc la o scădere dramatică a numărului de libelule. Iată de ce înregistrarea unei noi specii de Leucorrhinia pectoralis ar trebui să ne bucure şi să ne încurajeze la crearea şi păstrarea unui mediu sănătos pentru om şi pentru toate vieţuitoarele de pe teritoriul ţării.

Palmaresul realizărilor entomologilor de la Institutul de Zoologie al A.Ş.M. impresionează: doar în anul 2008 au fost înregistrate  25 specii de insecte noi pentru fauna Republicii Moldova, totodată, a fost descrisă cu titlul de noutate absolută pentru ştiinţă specia de colembole Xenylla andrzeji sp. n.

Tatiana Rotaru,
A.Ş.M