Vizualizări: 1670
50 de copii intră cu bucurie pentru prima oară în grădiniţa proaspăt renovată din Copanca, Căuşeni
Chişinău – Copanca, Căuşeni, 4 August 2009 — Toţi cei 365 de copii de vârstă preşcolară din satul Copanca, raionul Căuşeni, se pot bucura acum de o grădiniţă renovată, cu cărţi, jucării şi teren de joacă şi sport, oferite comunităţii de proiectul „Educaţie pentru Toţi”. Grădiniţa „Izvoraş” din Copanca este cea de-a 36-a grădiniţă renovată şi dotată de Ministerul Educaţiei şi Tineretului, în cooperare cu administraţiile publice locale şi agenţiile de dezvoltare internaţionale în cadrul proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”.
Evenimentul comunitar din Copanca a reunit copii, părinţi, bunici, consăteni şi oaspeţi, printre care şi Viceministrul Educaţiei şi Tineretului, Galina Bulat.
Cele două grupe noi de copii, deschise în grădiniţa „Izvoraş”, cu ocazia relansării, vor putea găzdui acum alţi 50 de copii din satul Copanca şi satul vecin, Valea Verde.
„Pentru ca mai mulţi copii să poată merge la grădiniţă, noi, împreună cu administraţia publică locală, am scutit de plata pentru alimentaţie 15 copii din familii social-vulnerabile, iar alţii 29 de copii din familii cu venituri mici sunt alimentaţi gratis în şcoală”, astfel explică Tamara Chirman, directoarea grădiniţei „Izvoraş”, modul în care comunitatea din Copanca a răspuns unor obiective ale proiectului: creştea ratei de înrolare a copiilor în programele preşcolare şi sporirea accesului copiilor la educaţie de calitate.
Mihail Ţapu, primarul comunei Copanca, vorbeşte despre viitor şi despre trecut: „Împreună cu sătucul Valea Verde, comuna Copanca se întinde pe o lungime de 13 kilometri. Următorul pas este să asigurăm comunitatea cu un microbuz care să aducă copiii la şcoală şi la grădiniţă. Această grădiniţă a fost împărţită cu ani în urmă în cote valorice şi era pericolul să fie distrusă. Acum o avem renovată şi ne bucurăm că am salvat-o împreună”.
Festivitatea de re-deschidere a grădiniţei din Copanca le-a oferit adulţilor din comunitate – părinţi, bunei şi educatori – rara ocazie de a prezenta un concert în faţa copiilor.
Lucrările de renovare a grădiniţei din Copanca se cifrează la 659 000 lei, dintre care 100 000 au fost oferite de Consiliul Raional Căuşeni, 78 000 lei reprezintă o contribuţie a primăriei locale şi 20 000 lei – a părinţilor. Dotările grădiniţei „Izvoraş” valorează 182 500 lei.
În opinia Viceministrului Educaţiei şi Tineretului, Galina Gulat, acesta „este un eveniment nu doar pentru comunitatea din Copanca, dar şi pentru întreaga ţara. Este un efort comun: al Ministerului Educaţiei şi Tineretului, administraţiilor locale, agenţilor economici, comunităţilor şi agenţilor de dezvoltare internaţionale”.
Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit Republicii Moldova de Fondul Fiduciar Catalitic. Grantul este administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului cu asistenţa UNICEF.
569 de comunităţi din Moldova au beneficiat până acum de suport substanţial în cadrul proiectului „Educaţie pentru Toţi”, în perioada 2006-2009, inclusiv pentru dezvoltarea unor parteneriate sociale în favoarea educaţiei timpurii.
Contacte:
Lia Sclifos, coordonator de proiect
Aurelia Guzun, consultant în comunicare şi mobilizare comunitară
Tel.: 233.897
E-mail: educatie.pentru.toti@gmail.com

Autor: Proiectul MET "Educaţie pentru toţi"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33