Nume
Parola
Vizualizări: 2115
O mamă riscă să fie decăzută din drepturi pentru că şi-a uitat copilul de trei ori
Chisinau, 3 August 2009 — O mamă din raionul Şoldăneşti riscă să-şi piardă dreptul de a-şi creşte fetiţa deoarece în decurs de un an a uitat-o de trei ori în diferite locuri. Ultima dată s-a întîmplat pe data de 11 iulie, cînd un tînăr a găsit fetiţa de 11 luni în faţa discotecii din satul Cuhureşti (Floreşti). A dus-o acasă la maică-sa, apoi au alertat organele de conducere. S-a aflat că mama şi pruncul locuiesc în satul Cuşălăuca, comuna Cotiujenii Mari (Şoldăneşti), şi că în seara de 11 iulie, mama iresponsabilă a decis să-şi ia copilul la discotecă în satul apropiat, uitînd de el în scurt timp.

Cazul dat a fost sesizat de Veaceslav Leşan, specialistul principal în problemele drepturilor copilului la Direcţia generală de Învăţămînt, Şoldăneşti, în cadrul mesei rotunde organizate de către avocatul copilului, Tamara Plămădeală, pe 31 iulie a.c. la consiliul raional din Şoldăneşti.

V. Leşan a declarat că mama, în vîrstă de 29 de ani, are un comportament amoral, nu are un loc de muncă şi consumă alcool în cantităţi mari. Ea şi-a mai abandonat copilul de două ori, prima dată uitînd-o pe malul iazului din Cotiujenii Mari, în noiembrie, cînd fetiţa avea doar trei luni. „Fetiţa s-a aflat mai mult în grija bunicii, întrucît mama dispărea cu săptămînile. Dar nici la bunici copilul nu a avut parte de un mediu favorabil, deoarece şi aceştia consumă alcool, iar scandalurile se ţin lanţ în familie”, a adăugat specialistul.

Dilema dlui Leşan constă în faptul că familia, inclusiv fraţii şi surorile mamei doresc să instituie tutela asupra copilului. Or, zice el, nici unul din membrii familiei lărgite nu pot oferi un mediu prielnic dezvoltării şi educării corecte a copilului, deoarece în toate familiile se consumă alcool şi se duce o viaţă degradantă. El pledează ca această fetiţă să fie plasată într-o familie străină, care să nu aibă contact frecvent cu familia biologică, ca ea să nu crească şi să nu ajungă ca şi mama ei.

La masa rotundă s-a dezbătut intens problema dezinstituţionalizării şi a plecării părinţilor peste hotare. Autorităţile locale au declarat că la momentul dat nu există o alternativă reală pentru dezinstituţionalizare. „Nu suntem pregătiţi să instituim tutela, curatela, adopţia, asistenţa parentală profesionistă, casa de copii de tip familial pentru că bugetele locale duc lipsă de finanţare. Chiar dacă există anumite sume prevăzute pentru asemenea cazuri în bugetele raionale, întotdeauna se găseşte ceva mai important de realizat, interesul copilului fiind o preocupare secundară, ”  a spus V.Leşan, care a înaintat propunerea ca aceste sume să fie prevăzute direct din fondul naţional.

Totodată, aleşii locali consideră că ar trebui instituite sancţiuni mai grave pentru părinţii iresponsabili, una dintre ele fiind obligaţia de a munci pentru întreţinerea copiilor aflaţi în plasament.

Situaţia copiilor rămaşi fără supraveghere, ca urmare a migraţiei părinţilor la muncă peste hotare este o problemă gravă cu care se confruntă autorităţile publice locale din Şoldăneşti. Pe lîngă faptul că nu există nici un psiholog specializat în educarea şi consilierea copiilor şi părinţilor, că responsabilităţile inspectorului de poliţie pentru problemele minorilor sunt multiple şi că, în ultimă instanţă, lui nu-i ajunge timp pentru problemele copilului, cea mai acută este problema lăsării copilului în grija unui membru al familiei, fără a institui un act juridic în acest sens. „Din această cauză nici noi nu suntem în stare să ajutăm aceşti copii, deşi de multe ori situaţia lor este de plîns”, a spus Veaceslav Leşan.

Copiii, care au participat la masa rotundă au spus că-şi doresc mai multe traininguri, cursuri, cluburi de discuţii atît pentru ei, cît mai ales pentru adulţi, cu scopul de a-i face mai conştienţi de soarta celor cărora le-au dat viaţă.

Avocatul parlamentar a mai organizat în aceeaşi zi o masă rotundă la Rezina, unde s-au pus în discuţie problemele minorilor din acest raion. Şi aici, problemele de bază sunt plecarea părinţilor la muncă peste hotare şi iresponsabilitatea celor de pe loc care nu le oferă copiilor condiţiile şi educaţia necesare. În Rezina sunt 650 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare şi 1326 de copii rămaşi acasă cu un singur părinte. Autorităţile vin cu sugestia de a obliga părinţii să declare în grija cui la să copiii atunci cînd pleacă la muncă peste hotare. O propunere de a-i responsabiliza pe părinţi e de a pregăti gravidele pentru creşterea şi educarea copilului. De asemenea s-a enunţat ideea de a pregăti  părinţii care doresc să formeze o casă de tip familial.

Tamara Plămădeală s-a arătat deschisă să colaboreze cu toţi cei interesaţi ca drepturile copilului să devină prioritare în statul nostru. „Scopul nostru este perfecţionarea cadrului legal, a exercitării presiunii asupra tuturor organelor şi factorilor de decizie în vederea asigurării respectării drepturilor copilului”, a mai adăugat avocatul parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului. Ea a promis că va ţine cont de toate sugestiile şi propunerile înaintate de către autorităţile locale şi că va face sesizări la toate organele care se fac responsabile de nerespectarea drepturilor copilului. Ea a reiterat ideea creării unui fond naţional al copilului, reglementat prin lege, care să faciliteze rezolvarea problemelor de ordin financiar.
 
Persoana de contact: Daniela Galai,
Specialist în relaţii publice,
Avocatul parlamentar pentru protecţia
drepturilor copilului
mailto: ombudspresa@gmail.com