Nume
Parola
Vizualizări: 4972
Candidatul PL Ion Iliciuc, specialist principal la Ministerul Sănătăţii, demis din funcţie pentru că a prezentat cifre despre creşterea ratei invalidităţii infantile
23 Iulie 2009 — Candidatul electoral PL Ion Iliciuc, specialist principal în domeniul neurologiei pediatrice la Ministerul Sănătăţii, a fost demis din funcţie a doua zi după ce a prezentat mai multe date alarmante despre creşterea ratei invalidităţii infantile în Republica Moldova în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Partidul Liberal. Iliciuc spune că nu i s-a prezentat oficial ordinul de demitere, a aflat întâmplător alaltăieri de la colegii săi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”N. Testemiţanu”, unde este şi şeful Catedrei Neuropediatrie. Prof. univ. Iliciuc presupune că demisia este rezultatul sigur al prezentării cifrelor reale despre invaliditatea infantilă şi al criticilor aduse Guvernului şi Ministerului Sănătăţii pentru faptul că nu identifică cauzele ritmului înalt de creştere a invalidităţii la copii, nu caută soluţii, dar preferă să ascundă datele reale.
Dr. hab. în medicină Iliciuc a declarat cu referire la acest caz: ”Prin demiterea mea din funcţie după metoda veche comunistă – dispare persoana, dispar şi problemele, problemele în pediatrie nu au dispărut. Problema invalidizării neuropsihice a copiilor este cu adevărat strigătoare la cer, chiar dacă nu vor să recunoască acest lucru, căci nu e vorba de câteva zeci, sute, dar de mii de copii invalizi. Cum vede oare Larisa Catrinici, ministrul Sănătăţii, soluţionarea acestei probleme, căci propunerile mele înaintate de nenumărate ori Direcţiei Mamei şi Copilului nu au fost auzite, deoarece erau recenzate de pediatrul principal, care nu prea cunoaşte problemele neuropediatrice. Aş vrea să o întreb şi pe prim-ministrul Zinaida Greceanâi cine ar trebui să răspundă în această ţară de cazurile nejustificate de deces sau invaliditate a copiilor, căci la noi copilul ajunge invalid sau moare, dar nimeni nu răspunde.”
Amintim că la respectiva conferinţă de presă din 15 iulie 2009 dr. Ion Iliciuc spunea că ”Guvernul comunist nu are nevoie de oameni sănătoşi, ci de copii mediocri şi chiar debili.” Potrivit datelor statistice, în 2005 erau înregistraţi oficial 14 000 copii invalizi la o rată a natalităţii de 38 000 de nou-născuţi, comparativ cu 1975 când numărul copiilor invalizi era acelaşi, dar raportat la un număr aproape triplat de naşteri – 100 000 copii. Iliciuc spune că neoficial cifra copiilor invalizi este cu mult mai mare. Potrivit analizelor făcute de medicii care au consultat copiii din raioanele republicii, cifra reală a copiilor invalizi ar fi cuprinsă între 32 000 şi 40 000 copii.

Departamentul Comunicare al Partidului Liberal