Nume
Parola
Vizualizări: 1864
Comisia Electorală Centrală aminteşte că certificatele cu drept de vot pot fi ridicate de la biroul secţiei de votare pînă în data de 28 iulie 2009
Chişinău, 20 Iulie 2009 — Comisia Electorală Centrală aminteşte că certificatele cu drept de vot pot fi ridicate de la biroul secţiei de votare pînă în data de 28 iulie 2009, inclusiv.

Potrivit legislaţiei electorale, persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţa pot solicita de la biroul secţiei de votare, în perioada 14 iulie – 28 iulie 2009, un certificat pentru drept de vot. Acesta se eliberează pe baza buletinului de identitate, a paşaportului sau a unui  alt act de  identitate. Acest document permite alegătorilor să voteze în orice secţie de votare de pe teritoriul ţării.

Comisia Electorală Centrală reiterează că studenţii cu viza de reşedinţă temporară în cămin, conform Codului Electoral, sunt obligaţi să voteze la secţia de votare corespunzătoare adresei căminului respectiv. Pentru a vota în altă secţie de votare, inclusiv la domiciliul permanent, ei trebuie să-şi ia certificatul pentru drept de vot de la biroul electoral al secţiei de votare în raza căreia au reşedinţa.

Informaţie suplimentară referitor la procedura de obţinere a certificatului cu drept de vot poate fi găsită pe pagina http://www.voteaza.md şi la linia fierbinte a CEC 080033300, apel gratuit din toate reţelele de telefonie fixă din ţară.