Vizualizări: 4215
Comunicat de presă al AMN: Voronin, personal, impune administraţia întreprinderii să cumpere, la un preţ fabulos, compania rusă de telefonie mobilă „Eventis”.
Chisinau, 13 Iulie 2009 — AMN reiterează poziţia sa tranşantă în ceea ce priveşte depistarea şi demascarea schemelor de corupţie, care au ca scop final distrugerea iremediabilă a economiei naţionale. Aceste stratageme sunt gîndite de preşedintele Vladimir Voronin şi dirijate din cabinetele conducerii de vârf a Republicii Moldova.
În acest context, amintim despre soarta întreprinderii „Moldtelecom”. Preşedintele Voronin, personal, impune administraţia întreprinderii să cumpere, la un preţ fabulos, compania rusă de telefonie mobilă „Eventis”. Întreprinderea nominalizată este în prag de faliment şi are datorii la salarii pe ultimele 6 luni. Chiar dacă „Eventis” a investit în dezvoltarea reţelei de telefonie mobilă aproximativ 40-50 mln. dolari, până la momentul actual nu a reuşit să aibă un randament minim suficient pe piaţa de profil. În aceste condiţii, această întreprindere şi-a pierdut valoarea de piaţă şi, conform practicilor mondiale, trebuie să fie declarată bancrot. Există doar două metode legale de a schimba soarta ei: să fie vândută pentru a acoperi datoriile sau să fie cumpărată de un alt investitor la un preţ care i-ar permite păstrarea întreprinderii şi achitarea datoriilor. Această sumă, în condiţiile actuale şi având în vedere criza mondială, nu poate depăşi valoarea de 25-30 mln. dolari.
Cu toate acestea, preşedintele ţării, Vladimir Voronin, după întoarcerea sa din vizita oficială de la Moscova, unde s-a întalnit, probabil, nu numai cu preşedintele rus E.Medvedev şi premierul V.Putin, a dat ordin directorului general Moldtelecom ca, din sursele financiare ale întreprinderii, să fie cumpărată compania de telefonie mobilă „Eventis” şi nu pur şi simplu, dar la un preţ fantastic de 100 mln.dolari. Ex- directorul general al „Moldtelecom”, Gheorghe Ursachi a refuzat să participe la această afacere murdară şi din această cauză a fost destituit din funcţie şi înlocuit cu dl Iurcu, care deţinea anterior funcţia de director al Agenţiei Naţionale de Reglementări în Energetică. Această tranzacţie va afecta serios activitatea întreprinderii „Moldtelecom” şi, prin extrapolare, personalul acesteea, care se ridică la 7000 de angajaţi. În plus, „Moldtelecom” are deja operatorul său de telefonie mobilă, care supraveţuieşte cu greu în condiţiile crizei mondiale.
Deoarece „Moldtelecom” reprezintă şi una din sursele financiare strategice ale statului, în urma tranzacţiei pusă la cale de Voronin, bugetul naţional ar putea fi grav prejudiciat.
Este un caz răsunător de corupţie, iniţiat şi susţinut de preşedintele Voronin, care subminează astfel securitatea economică a ţării, şi aşa destul de şubredă. Ne întrebăm, de ce poporul trebuie sa plătească pentru investitorii ruşi, incapabili să-şi gestioneze propriile afaceri? Nu este această mutare a lui Voronin o condiţie impusă de Moscova, pentru obţinerea creditului de 500 mln.dolari? Preşedintele ţării a declarat deja că aceşti bani vor fi dirijaţi doar către investiţii. Avînd în vedere cazul Eventis, premisele sunt clare: cea mai bună investiţie a lui V.Voronin este în propriul buzunar. Noi aşteptăm răspuns la toate întrebările adresate, deşi înţelegem, conform tradiţiei, că preşedintele va prefera să tacă.
13 iulie 2009
Centrul de presa AMN
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33