Vizualizări: 3601
Comunicatul Procuraturii Generale vizavi de arborarea drapelului UE pe clădirea Parlamentului
Chisinau, 7 Iulie 2009 — În legătură cu unele relatări din mass-media şi interpelări ale ziariştilor, precum şi în legătură cu adresarea Alianţei Moldova Noastră (AMN) privind pretinsa organizare de către Vladimir Ţurcan a arborării drapelului Uniunii Europene (UE) pe clădirea Parlamentului, serviciul de presă al Procuraturii Republicii Moldova informează.
Faptul dat constituie subiectul investigaţilor speciale în cadrul acţiunilor de urmărire penală pe cauza pornită pe faptul dezordinilor în masă din 7 aprilie 2009.
Concomitent, faptul dat a fost investigat suplimentar, urmare interpelării AMN.
Imediat după evenimentele din 7 aprilie, fiind audiat în calitate de martor, V. Ţurcan a confirmat faptul negocierii cu reprezentanţii protestatarilor referitor la arborarea drapelului UE pe clădirea Parlamentului, aceasta fiind iniţiativa protestatarilor, acceptată de el în scopul calmării spiritelor şi evitării violenţelor.
Faptele expuse de V. Ţurcanu au fost confirmate şi prin alte probe administrate în cadrul urmăririi penale - declaraţii ale martorilor, inclusiv ale persoanelor care nemijlocit au arborat drapelul, înregistrări video etc.
Se mai menţionează că imaginile difuzate de către unele publicaţii sunt rupte din context şi interpretate într-o manieră eronată.
Mai mult decît atît, negocierile dintre V. Ţurcan şi reprezentanţii protestatarilor, au avut loc în cadrul unor discuţii deschise, la care, de altfel, au fost prezenţi şi unii reprezentanţii ai mass-media - fapt care confirmă netemeinicia insinuărilor aduse.
Astfel, se poate de afirmat cu certitudine că, arborarea drapelului constituie o cerinţă şi o iniţiativă a protestatarilor şi nu o indicaţie, o condiţie a reprezentanţilor Parlamentului.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33