Vizualizări: 3534
Cinci campanii media pentru Obiectivele Mileniului
Chisinau, 16 Iunie 2009 — Asociaţia Presei Independente (API) finanţează cinci campanii media de promovare a Obiectivelor de Dezvoltare a Mileniului la nivel local şi regional.
Campaniile media sunt realizate de echipe de ziare, posturi de radio şi/sau TV din raioanele Cimişlia, Nisporeni, Rezina, Şoldăneşti, Soroca şi Drochia şi se axează pe promovarea a cinci Obiective de Dezvoltare a Mileniului – reducerea sărăciei severe, asigurarea sustenabilităţii mediului, reducerea mortalităţii infantile, îmbunătăţirea sănătăţii materne şi realizarea accesului universal la educaţia primară. În perioada iunie-octombrie 2009, comunităţile locale vor fi informate despre problemele existente la nivel local sau regional în implementarea unuia sau mai multor Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului.
Ziarul „Cuvântul” (Rezina) şi postul de televiziune „Impuls TV” (Şoldăneşti) realizează campania media „Problema apei potabile în raioanele Rezina şi Şoldăneşti: cine şi cum o poate soluţiona?”. Echipa va organiza un ciclu de mese rotunde şi dezbateri publice, va realiza şi difuza spoturi video, va publica articole tematice, va edita şi distribui calendarul „Apa – izvorul vieţii!” etc.
Ziarul „Glia Drochiană” şi postul de televiziune „Drochia TV” din Drochia desfăşoară o campanie pentru sănătatea viitoarei mame şi a copilului. Partenerii vor organiza concursuri tematice de eseuri, fotografii şi poezii pentru elevii din raion, vor realiza şi difuza două talk showuri şi un spot video, vor edita şi distribui un poster cu informaţii utile pentru femeile gravide, cele de vârstă reproductivă şi familiile acestora etc.
Ziarul „Gazeta de Vest” şi postul de televiziune „Albasat TV” din Nisporeni realizează campania media „Sărăcia distruge copiii”. Echipa va produce şi difuza spoturi video de promovare a Obiectivului de Dezvoltare a Mileniului „Reducerea sărăciei severe”, va organiza concursuri tematice pentru elevi şi va instala în piaţa oraşul Nisporeni o boxă specială pentru a aduna opiniile cetăţenilor la tema sărăciei.
Ziarul „Business Info”, postul de televiziune „Media TV” şi postul de radio „Radio Media” din Cimişlia desfăşoară campania media pentru evacuarea deşeurilor solide. Partenerii vor realiza emisiuni, spoturi video şi articole, vor organiza raiduri ecologice privind evacuarea gunoiului şi concursul ,,Cea mai amenajată platformă de evacuare a gunoiului la blocurile locative” etc.
Ziarul „Observatorul de Nord” şi postul de televiziune „Sor TV” din Soroca realizează campania media cu genericul „Ai carte – ai parte”. Partenerii vor organiza un ciclu de mese rotunde şi dezbateri publice la tema accesului universal la educaţia primară, vor realiza şi difuza spoturi video, vor publica articole tematice etc.
Cea mai bună şi eficientă campanie media va fi premiată de API.
Campaniile media sunt realizate în cadrul proiectului „Consolidarea comunităţii media la nivel regional”, implementat de API din sursele Oficiului din Moscova a UNESCO, în scopul susţinerii parteneriatelor media (ziare, posturi de radio şi TV) la nivel local şi regional, îndreptate spre dezvoltarea procesului de participare a locuitorilor la soluţionarea problemelor comunitare.
Autor: Asociatia Presei Independente (API)
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33