Nume
Parola
Vizualizări: 1806
Administraţia de nivelul I şi II a raioanelor Vulcăneşti şi Anenii Noi va fi mai competitivă şi mai eficientă în proiectarea strategiilor de dezvoltare locală
16 Iunie 2009 — Experţii IDIS vor asista administraţia de nivelul I şi II a raioanelor Vulcăneşti şi Anenii Noi la elaborarea strategiilor de dezvoltare locală şi prestarea serviciilor publice de calitate cetăţenilor. Suportul va fi acordat pe durata a zece luni (iunie 2009 – aprilie 2010). Iniţiativa dată e finanţată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Cu suportul experţilor IDIS, va fi analizat potenţialul economic al celor două raioane, evidenţiindu-se punctele tari şi slabe. Procesul de elaborare a strategiilor de dezvoltare locală va fi unul participativ, întrunind atât funcţionarii publici şi aleşii locali, cât şi reprezentanţii mediului şi business şi a ONG-urilor locale. Strategiile raionale vor fi segmentate în planuri de acţiuni pentru fiecare sat şi comună, punându-se accent pe atragerea investiţiilor străine şi crearea locurilor de muncă stabile. Strategiile de dezvoltare economică pentru 2009-2011 vor fi adoptate în calitate de documente oficiale de către forurile raionale, iar implementarea lor va ţine de responsabilitatea Oficiilor de dezvoltare economică reală, care vor fi constituite în cadrul proiectului. Actorii comunitari implicaţi la proiectarea Strategiilor vor beneficia de instruire în domenii precum: management financiar, planificare strategică, prestarea serviciilor publice de calitate, combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane. Amintim că IDIS „Viitorul” a facilitat anterior crearea unui Oficiu al Dezvoltării Economice Locale în UTA Găgăuzia. Experţii IDIS au participat şi elaborarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a Gagauz-Yeri. În septembrie 2008 a fost inaugurat portalul www.gagauzia.md, prin care se urmăreşte stimularea investiţiilor în regiune, în condiţiile în care volumul investiţiilor în UTAG reprezintă doar 1,7% din volumul pe ţară. De la înfiinţarea sa, IDIS „Viitorul” a contribuit sistematic, în cadrul proiectelor sale, la stabilitatea unui model modern de guvernare locală, transparent şi performant.