Nume
Parola
Vizualizări: 1909
Un grup de absolvenţi ai Şcolii de liderism politic a IDIS „Viitorul” relatează prin fotografii despre deportările din anii '40
10 Iunie 2009 — Trei absolvenţi ai Şcolii de liderism politic a IDIS „Viitorul” a lansat azi, 10 iunie 2009, expoziţia de fotografii „În memoria deportărilor”. Vernisajul va putea fi vizitat zilnic, până pe 24 iunie, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (str. Mihail Kogălniceanu 28), la parter, sala Crizei. Cele peste 60 de fotografii relatează despre persoanele care au fost deportate în Siberia şi Kazahstan în anii '40. Pe chipurile celor portretizaţi sunt surprinse emoţii precum tristeţe, frică, îngrijorare, dar şi expectativă, speranţă. Imaginile au fost colectate timp de jumătate de an de la familiile care au fost deportate, care şi-au dat acordul pentru prezentarea lor publică. Fotografiile au fost restaurate şi scanate. „Curând se împlinesc 68 de ani de la deportările din 1941, când peste 20 de mii de persoane au fost ridicate de la casele lor. Pe 6 iulie se împlinesc 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportări, când numărul celor deportaţi a fost de peste 40 de mii. Este foarte important ca generaţiile viitoare să nu uite aceste momente tragice, care le-a marcat viaţa buneilor lor. Din păcate, despre cei deportaţi se discută mult prea puţin şi într-un context prea îngust. Deportările anului '40 sunt Holocaustul nostru autohton, sunt ceea ce pentru vecinii noştri din Ucraina este Golodomorul.”, a afirmat Gloria Jigău, liderul grupului de iniţiativă. Participanţii au amintit de Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, care prevede acordarea unor despăgubiri familiilor care au fost deportate. „Umblu pe drumuri în instanţele de judecată deja de şapte ani, dar nu am putut rezolva nimic. M-am judecat cu toate guvernele, ca într-un final să revin să punctul iniţial. Constat că legile adoptate nu sunt în folosul nimănui”, relatează preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din RM, Valentina Sturza. Teodosia Cosmin, la rândul ei, susţine că a renunţat deja la ideea de a-şi apăra drepturile: „Am obosit şi nu doresc să mă umilesc în faţa lor. Îi lăsăm în plata Domnului. Sper că viitoarele guvernări vor avea o altă atitudine faţă de foştii deportaţi politici”. În final, participanţilor le-au fost distribuite CD-uri cu fotografiile expuse, precum şi două cărţi scrise de către foşti deportaţi politic. Expoziţia de fotografii „În memoria deportărilor” este produsul stagiului final al Şcolii de liderism politic a IDIS „Viitorul”. Timp de zece luni, un grup de douăzeci de tineri, selectaţi în urma unui apel deschis, au fost instruiţi de către experţi naţionali şi internaţionali în domeniul politic, administrativ, comunicare. În total, ei au urmat 28 de cursuri. Participanţii au învăţat cum să conceapă şi să implementeze campanii sociale. Prin instruirea politică a tinerilor, IDIS „Viitorul” îşi propune să contribuie la creşterea şi susţinerea unei noi generaţii de formatori de opinie, competenţi şi eficienţi. Amintim că Şcoala de liderism politic a IDIS „Viitorul” a pregătit deja trei promoţii de tineri lideri.