Vizualizări: 4527
ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE COMEMORARE A PERSOANELOR DECEDATE DE HIV/SIDA
Chisinau, 15 Mai 2009 — În fiecare an, în a treia duminică a lunii mai (în acest an 17 mai) în lume este marcată Ziua internaţională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA. Cu această ocazie este organizată o campanie internaţională, numită şi Ziua Lumînărilor Aprinse, ce a devenit una din mişcările anti-HIV/SIDA la nivel mondial.
Scopul acestei zile este atît de a comemora cele peste 25 de milioane de persoane care au decedat de maladia SIDA, cît şi de a atrage, o dată în plus, atenţia întregii societăţi asupra problemei HIV/SIDA, de a aminti că această infecţie ne priveşte pe fiecare în parte şi lipsa unui control asupra ei duce la decesul a milioane de oameni.
Totodată, prin activităţile organizate se urmăreşte sprijinirea celor 32,5 milioane de oameni care trăiesc cu HIV şi de a informa şi a proteja populaţia de infecţia HIV/SIDA.
În ultimii ani în mai mult de 30 de state, inclusiv în Republica Moldova, sînt desfăşurate activităţi de prevenire şi combatere a acestei infecţii în conformitate cu angajamentul de răspuns la SIDA, asumat în cadrul Sesiunii Speciale a Adunării Generale a Naţiunilor Unite în iunie 2001.
În Republica Moldova, pe parcursul ultimilor 4 ani, scade ponderea utilizatorilor de droguri intravenoase în numărul total de persoane infectate cu HIV şi creşte numărul persoanelor infectate pe cale sexuală.
Infecţia HIV afectează persoane tinere, apte de muncă, de vîrstă reproductivă.
În anul 2008, în Republica Moldova au fost depistate 795 cazuri noi de infecţie HIV/SIDA, inclusiv în raioanele de est 343 cazuri. De la debutul epidemiei au decedat de maladia SIDA 170 persoane.
Infecţia HIV/SIDA reprezintă o problemă de sănătate publică în Republica Moldova. Strategiile şi activităţile de prevenţie, supraveghere, control asupra infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, de acordare a asistenţei medicale, susţinere şi suport persoanelor HIV-pozitive şi bolnave de SIDA în Republica Moldova se realizează în baza Programului Naţional de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010. La realizarea programului îşi aduc aportul un şir de structuri statale, organizaţii internaţionale şi neguvernamentale, atît din ţară, cît şi de peste hotare.
Actualmente în republică este asigurat tratamentul antiretroviral a persoanelor cu HIV/SIDA, 715 persoane infectate cu HIV/SIDA beneficiază de tratamentul antiretroviral gratuit. Nu există listă de aşteptare a persoanelor care necesită tratament antiretroviral.
Cu ocazia Zilei internaţionale de comemorare a persoanelor decedate de HIV/SIDA în republică sunt organizate şi desfăşurate, în parteneriat cu societatea civilă, diverse activităţi de informare, de promovare a modului sănătos de viaţă, a măsurilor de prevenire, tratament şi suport a persoanelor cu HIV/SIDA.
Pentru prima dată Ziua Internaţională de comemorare a persoanelor care au decedat de SIDA a fost marcată în anul 1983 în oraşul american San-Francisco. Organizatori ai acţiunii au fost persoane afectate direct de epidemie şi care au ieşit în stradă pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra problemei HIV/SIDA şi necesităţii asigurării tratamentului persoanelor infectate.
Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33