Nume
Parola
Vizualizări: 3850
APEL către mass-media
Chișinău, 9 Aprilie 2009 — Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte - “Coaliţia 2009” face apel către toate instituţiile mass-media din Republica Moldova să dea dovadă de responsabilitate şi să reflecte corect şi echidistant evenimentele ce se produc în republică în perioada postelectorală. Solicităm mass-media să conştientizeze rolul enorm care le revine în formarea opiniei publice şi să prezinte publicului informaţia în mod pluralist, reflectând poziţia tuturor părţilor acuzate că ar fi implicate în organizarea protestelor şi declanşarea violenţelor. Îndemnăm jurnaliştii să se abţină de la utilizarea în reportaje şi articole a unui limbaj ce ar putea incita la ură şi dezbinare în societate. “Coaliţia 2009” se adresează în special posturilor publice cu acoperire naţională Moldova 1 şi Radio Moldova, administrate cu bani publici, solicitându-le să reflecte corect şi echilibrat toate evenimentele care se produc, să respecte prezumţia nevinovăţiei, să nu scoată din context declaraţiile părţilor vizate, să nu manipuleze imaginile şi să ofere dreptul la opinie tuturor părţilor acuzate că ar fi organizat proteste. “Coaliţia 2009” consideră ca informarea corectă şi pluralistă este un drept fundamental care nu poate fi refuzat cetăţenilor Republicii Moldova. In contextul evenimentelor din perioada postelectorală, „Coaliţia 2009” încurajează exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor şi manifestaţiilor publice în mod pasnic, dar condamnă acţiunile violente şi de vandalism şi îndeamnă autorităţile publice să asigure ordinea publică şi securitatea persoanei. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Secretariatul „Coaliției 2009” la tel.: (373 22) 23 53 43 / ext. 108, e-mail: info@alegeliber.md, persoana de Contact – Nicolae Panfil, Secretar Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte - „Coaliţia 2009”.

Autor: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă