Nume
Parola
Vizualizări: 2515
Comunicat de presă privind desfăşurarea Congresului al II-lea al PLDM
Chişinău, 24 Septembrie 2008 — La 27 septembrie curent, va avea loc Congresul al Il-lea al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La Congres vor participa delegaţi din partea a 36 de organizaţii teritoriale ale partidului, reprezentînd peste 20 de mii de membri ai PLDM. La lucrările Congresului au fost invitate să participe personalităţi ale vieţii publice şi politice, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass media. În cadrul Congresului va fi prezentat raportul de activitate a Partidului Liberal Democrat din Moldova în perioada dintre congrese, vor fi stabilite obiectivele şi strategia PLDM din perspectiva alegerilor parlamentare, precum şi vor fi adoptate modificările la Statutul partidului în contextul ajustării la noile norme ale Legii privind partidele politice. Delegaţii la Congres vor discuta şi aproba declaraţia politică, precum şi mai multe rezoluţii ce ţin de actualitatea politică, economică şi socială a Republicii Moldova. Congresul PLDM îşi va ţine lucrările în sala mare a Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din municipiul Bălţi şi va putea fi urmărit în direct, începînd cu ora 11:00, pe site-urile www.pldm.md, www.filat.md, www.unimedia.md şi www.play.md. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova