Vizualizări: 4501
DECLARAŢIA UNIUNII SCRIITORILOR DIN MOLDOVA, ASOCIAŢIEI ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA ŞI A FORULUI DEMOCRAT AL ROMANILOR DIN MOLODOVA
Chişinău, 29 Martie 2009 — DECLARAŢIA UNIUNII SCRIITORILOR DIN MOLDOVA, ASOCIAŢIEI ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA ŞI A FORULUI DEMOCRAT AL ROMANILOR DIN MOLODOVA în legătură cu acţiunile ilegale ale autorităţilor comuniste de interzicere a accesului în Republica Moldova unor personalităţi ale ştiinţei şi culturii din România.
În ziua de 26 martie 2009 la punctele de frontieră Sculeni şi Leuşeni autorităţile comuniste ale Republicii Moldova au reţinut fără nici un temei şi le-au interzis accesul în Republica Moldova mai multor personalităţi ale ştiinţei şi culturii naţionale, care veneau la Chişinău la invitaţia noastră: profesorii universitari Ion Agrigoroaie, Cătălin Turliuc şi Liviu Lazăr, de la Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi, scriitorului şi ziaristului Ion Bâscă, bibliografului Mioara Pop şi poetului Ion Mărgineanu de la Alba Iulia, căruia urma să i se înmâneze premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2008.
Comandouri de securişti, trimise special la frontieră de generalul de miliţie sovietică V. Voronin, i-au umilit pe cei nominalizaţi m-ai sus, reţinându-i ore în şir fără nici un fel de explicaţii, sechestrându-le cărţile personale şi cele câteva volume ale clasicilor literaturii noastre Ion Agârbiceanu şi Lucian Blaga (despre marele poet, trecut la cele veşnice în 1961, securiştii-vameşi ai lui Voronin au declarat cu emfază că “ştiu ei ce fel de poet e acest ministru al lui Băsescu”).
Prin aceste acţiuni sfidătoare clanul comunist al generalului sovietic Voronin a încălcat, pentru a câta oară ?!, normele de drept internaţional, acordurile semnate cu Uniunea Europeană şi ţările sale membre, precum şi dreptul la libera circulaţie a persoanelor.
Constatăm încă o dată caracterul antidemocratic, antieuropean şi antinaţional al guvernării comuniste de la Chişinău, teama ancestrală a clanului Voronin de adevărul ştiinţific şi istoric, ura lor faţă de cultura şi literatura română.
În legătură cu aceste provocări ordinare ale clanului Voronin, facem apel către instituţiile academice din Republica Moldova (Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, universităţi şi alte instituţii de învăţământ superior) să-şi manifeste solidaritatea cu personalităţile ştiinţei academice şi ale culturii din România ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate flagrant de către regimul comunist de la Chişinău. În acelaşi sens contăm pe solidaritatea forurilor ştiinţifice internaţionale, a mediilor academice şi universitare din ţările membre ale Uniunii Europene şi din alte state, a PEN-clubul Internaţional şi a asociaţiilor internaţionale ale ziariştilor, a asociaţiilor şi uniunilor scriitorilor din alte ţări.
Atenţionăm opinia publică internaţională, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, organizaţiile internaţionale din care Republica Moldova face parte, în special Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, asupra violării de către autorităţile comuniste din Republica Moldova a normelor unanim acceptate ale dreptului internaţional şi a drepturilor fundamentale ale omului, şi solicităm adoptarea sancţiunilor ce se impun în această situaţie.
Facem apel către opinia publică din Republica Moldova, către societatea civilă să se conştientizeze de necesitatea abolirii dictaturii clanului comunist al generalului sovietic V.Voronin.
Chişinău, 28 martie 2009
Academician Mihai CIMPOI, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova
Dr. Sergiu MUSTEAŢĂ, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova
Academician Nicolae DABIJA, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33