Nume
Parola
Vizualizări: 3123
Comunicat de presă cu privire la interpelarea adresată de Preşedintele PLDM către Prim-ministrul Republicii Moldova
Chişinău, 29 Martie 2009 — La 28 martie curent, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputatul Vlad Filat a adresat o interpelare Prim-ministrului Zinaida Greceanîi, în legătură cu interdicţiile de intrare în Republica Moldova, impuse cetăţenilor români la hotarul de pe Prut. Vlad Filat a solicitat şefului executivului să fie informat „în regim de urgenţă, la ordinul cui au fost impuse aceste interdicţii de circulaţie, cine a executat ordinul şi de ce prevederi ale cadrului legal naţional şi european s-au prevalat.” De asemenea, Vlad Filat a cerut organelor abilitate ale statului să investigheze cazul şi să tragă la răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, persoanele care s-au făcut vinovate de încălcarea dreptului la libera circulaţie pentru sute de cetăţeni cu paşapoarte europene, ceea ce a adus prejudicii enorme atît relaţiilor cu România, cît şi cu Uniunea Europeană. Începînd cu data de 25 martie 2009, serviciul de grăniceri de la hotarul cu România a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova pentru peste 250 de cetăţeni români, printre care studenţi, oameni de cultură şi ştiinţă sau delegaţi oficiali ai unor consilii judeţene. Serviciul de presă al PLDM