Vizualizări: 1670
IDIS „Viitorul” va implementa un amplu program de implicare a cetăţenilor la luarea deciziilor în comunitate
12 Martie 2009 — IDIS „Viitorul” va desfăşura un amplu program de implicare a cetăţenilor la soluţionarea problemelor comunitare. Iniţiativa dată este o componentă-cheie a proiectului „Susţinerea democratizării administraţiei publice locale din Moldova”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, implementat în parteneriat cu organizaţia Agora Central Europe din Cehia.
La prima etapă, în aprilie 2009, peste 25 de primari şi consilieri locali vor învăţa să aplice metode de implicare a cetăţenilor la luarea deciziilor. Mai mult, asistaţi de experţii cehi, participanţii vor concepe planuri de acţiuni pentru o prioritate locală anumită.
La ce-a de-a doua etapă, în aprilie-noiembrie 2009, două planuri de acţiuni elaborate de participanţi vor fi selectate şi transpuse în realitate. Printr-un exerciţiu democratic, va fi ales un Comitet de Participare Cetăţenească. Grupul de iniţiativă va iniţia un sondaj, care va radiografia agenda locală de priorităţi. De asemenea, prin întruniri comunitare, vor fi dezbătute soluţiile posibile şi fezabile pentru problemele cele mai stringente.
Astfel, municipalitatea, implicând cetăţenii, îşi va focusa eforturile într-o direcţie prioritară, agreată de majoritatea cetăţenilor. Pe de altă parte, membrii comunităţi se vor simţi parte a procesului decizional, asumându-şi şi responsabilităţi în procesul de soluţionare propriu-zisă a problemelor locale.
IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org
# # #
Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33