Nume
Parola
Vizualizări: 1290
Semnarea unui Acord trilateral pentru dezvoltarea capacităților de gestionare a patrimoniului public în APL
Chișinău, 27 Septembrie 2024 — Pe 27 septembrie, programul USAID “Comunitatea Mea”, Agenția de Geodezie, Cartografie și Cadastru a Republicii Moldova și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) au semnat un acord trilateral cu scopul de a consolida cunoștințele studenților și tinerilor specialiști în domeniile cadastrului, amenajării teritoriului, geodeziei și geoinformaticii. Această colaborare va întări cooperarea dintre mediul academic, guvernamental și organizațiile internaționale, contribuind la gestionarea patrimoniului public prin aplicarea unor tehnologii digitale inovatoare în administrația publică locală.

Ca urmare, în programul de studii al UTM vor fi incluse activități dedicate, care vor integra experiența internațională în cercetarea științifică și tehnologică, programe de mentorat și colaborare, schimb de experiență, oportunități de formare, stagii și voluntariat în domeniile menționate.

De asemenea, parteneriatul va sprijini atât dezvoltarea, implementarea și promovarea unor instrumente inovatoare, capabile să genereze date esențiale despre patrimoniu, cât și promovarea bunelor practici de gestionare eficientă și transparentă a proprietății publice.

Aceste inițiative, susținute de Guvernul SUA, vor asigura utilizarea instrumentelor digitale care vor permite autorităților locale să ia decizii informate în planificarea investițiilor și să asigure transparența în gestionarea resurselor locale, contribuind la dezvoltarea urbană sustenabilă. Iar prin noile programe de studii, viitorii specialiști vor fi pregătiți să susțină implementarea acestor tehnologii în comunitățile din întreaga țară.

Astfel, semnarea acestui acord trilateral reprezintă un pas important în direcția consolidării cunoștințelor și digitalizării administrației publice locale din Moldova și a dezvoltării urbane transparente și durabile.

________________________________________
Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 127 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale.