Nume
Parola
Vizualizări: 4172
CALM a participat la consultările părților interesate de inițierea proiectului Legii pajiștilor
22 Iulie 2024 — Ministerul Mediului a organizat la 22 iulie 2024 o ședință de consultări cu părțile interesate la inițierea proiectului Legii pajiștilor, la care au participat reprezentanții Ministerului Mediului, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției „Moldsilva”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Congresului Autorităților Locale din Moldova și ai asociațiilor obștești de mediu.

Reprezentantul CALM, expertul Igor Cristal, a remarcat în cadrul ședinței că acest proiect a întârziat cu cel puțin 20 de ani, pentru că actualmente există un număr foarte mic de deținători de animale în gospodării private (nonprofesionale) și presiunea asupra acestor terenuri este mai puțin esențială ca în trecut, respectiv nu există o stringență deja în „valorificarea raţională a potenţialului de producţie și protecţia contra acţiunilor de degradare”.

Reprezentantul CALM nu a salutat inițiativa (proiectului) de „folosire a unui anumit lot de pajişte publică de către deţinătorii de animale asociaţi sau individuali” – „prin contract” și a propus ca plățile să fie stabilite prin decizia consiliilor locale, reieșind din realitățile locale, sub formă de taxe speciale anuale pentru deținătorii de animale, în scopul utilizării surselor acumulate pentru ameliorarea stării pășunilor și fânețelor (împreună, proiectul le numește pajiști). Proiectul prevede că așa-numitul „coordonator al cirezii/stânei” – persoana aleasă de către adunarea membrilor asociaţiei de păşunat în vederea coordonării şi dirijării activităţilor de întreţinere a pajiştii şi de organizare a păşunatului – trebuie să asigure încheierea acestei relații contractuale cu APL.

De asemenea, reprezentantul CALM a considerat inacceptabilă intenția de a impune obligații față de APL, fără asigurarea unor mecanisme reale de finanțare în prealabil a acțiunilor preconizate (de exemplu, pentru întocmirea amenajamentelor pastorale şi a planurilor privind lucrările de întreţinere, ameliorare şi exploatare raţională a pajiştilor publice). Igor Cristal a mai propus transformarea unor pajiști în zone umede, care sunt deosebit de prețioase pentru biosferă, în condițiile schimbărilor climatice și lipsei acute de apă.

Totodată, reprezentantul CALM nu a fost de acord cu autorii inițiativelor de „obligare a deținătorilor de animale să se asocieze obligatoriu” (adunarea membrilor asociaţiei de păşunat).

În final, autorul proiectului a declarat că va fi reexaminat conceptul inițial al proiectului, cu posibila perfectare a unui act normativ la nivel de hotărâre de Guvern, care să reglementeze relațiile în domeniu, fără adoptarea unei noi legi.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă