Nume
Parola
Vizualizări: 1548
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru sunt așteptați în ședință ordinară la Călărași
15 Iulie 2024 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, invită membrii CRD Centru, dar și alte părți interesate, să participe la cea de-a doua ședință ordinară a consiliului. Aceasta a fost inițiată în conformitate cu prevederile pct. 16 din Regulamentul-cadru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD), aprobat prin HG 127/2008.

Evenimentul va avea loc vineri, 19 iulie 2024, începând cu ora 10:00, Locația: Primăria or. Călărași (str. M. Eminescu nr. 19), iar agenda ședinței va cuprinde 5 subiecte:

1) Cu privire la inițierea apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională, ediția 2024;

2) Politica de dezvoltare regională. Rolul și responsabilitățile CRD Centru în procesul de dezvoltare regională;

3) Cu privire la prezentarea Raportului de progres privind implementarea Programului Operațional Regional Centru pentru semestrul I, 2024;

4) Progresul înregistrat în cadrul proiectului KfW „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”;

5) Vizită la proiectele de succes din aria raionului Călărași.

Apreciem anticipat prezența Dumneavoastră și solicităm respectuos confirmarea disponibilității de participare la ședință până pe data de 17 iulie 2024, ora 12:00.

Persoană de contact: Iulia Silistraru, e-mail: iulia.silistraru@adrcentru.gov.md / tel.: 078883936.

Anexă: agenda ședinței.