Nume
Parola
Vizualizări: 1029
Prim-vicepreședinta ACoR, Mariana Gâju: „Trebuie să facem în așa fel încât satele să nu fie comasate, să nu se destrame și să nu se depopuleze”
22 Februarie 2024 — În cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR) a fost lansat MANIFESTUL „Soarta satului românesc: împotriva desființării sau comasării abuzive a comunelor”. Prim-vicepreședinta ACoR, primara comunei Cumpăna, județul Constanța, Mariana Gâju, ne-a explicat de ce aleșii locali din România se pronunță împotriva comasării satelor.

Cum putem salva satul de la dispariție?

Mariana Gâju: Nu putem să-l salvăm decât printr-o luptă continuă, unită, a celor care reprezintă satul românesc, adică a noastră, a aleșilor locali, primarii din România și primarii din R. Moldova. Noi trebuie să ne iubim în continuare satul în care ne-am născut și am crescut și pe care buneii noștri ni l-au lăsat zestre. Noi trebuie să muncim și să facem în așa fel încât acest sat să nu se unifice, să nu se destrame, să nu se depopuleze și să nu fie lăsat să rămână uitat de vremuri, în negurile distrugerii. Ceea ce trebuie să facem noi este să cerem să avem proiecte europene pe care să le implementăm în comun, în comuna înfrățită din R. Moldova și în comuna înfrățită din România. Comuna Cumpăna este înfrățită cu șapte localități din R. Moldova și urmează să avem demersurile necesare pentru a ne înfrăți cu cea de-a opta localitate. Acest lucru a fost stabilit în momentul în care am participat la Summit-ul Femeilor din R. Moldova. Am purtat discuții în acest sens cu domnul primar al comunei Bulboaca, în contextul în care evenimentul s-a desfășurat la Castelul Mimi. Ne dorim să avem această a opta înfrațire noi, reprezentanții administrației publice locale a comunei Cumpăna, județul Constanța, România. Revenind la viitorul comunităților noastre locale, indiferent de cât de puțini locuitori are, satul are identitate națională proprie, are valorile istorice proprii și noi ce facem, venim și le călcăm în picioare, vrem să le facem uitate? Nu, nu avem voie să facem acest lucru. Tocmai din acest motiv, mi-a plăcut intervenția Dlui Viorel Furdui care a cerut acordul ca atunci când vă veți întoarce în R. Moldova să preluați modelul manifestului întocmit de către Asociația Comunelor din România pe care l-am prezentat reprezentanților Guvernului României, urmează să îl înaintăm Senatului, Camerei Deputaților și tuturor ministerelor de resort, astfel încât să punem bazele încetării oricărei încercări a reprezentanților administrației centrale de a gândi măcar la această comasare, pentru că nu vor face altceva decât să distrugă tot ce are mai frumos, atât R. Moldova, cât și România -satul-cuibul liniștii, al fericirii, al năzuințelor poporului nostru.

Uniunea Europeană cum ne poate ajuta să salvăm satele noastre?

Mariana Gâju: Uniunea Europeană nu ne impune comasarea satelor. UE ne poate ajuta alocând acele fonduri financiare necesare pentru dezvoltarea investițiilor care să aducă servicii publice de calitate, care să conducă la creșterea nivelului de trai al cetățenilor pe care îi reprezentăm fie în Republica Moldova, fie în România. Uniunea Europeană ne ajută acceptând cât mai repede aderarea R. Moldova în această familie europeană. UE ajută România după atâția ani de zile să fim și noi beneficiarii Schengen. Vedeți doar de câți ani ne chinuim și noi, încât ne întrebăm de ce trebuie să încercăm să dovedim că suntem cetățeni europeni ca și toți ceilalți cetățeni ai celorlalte 26 de state membre, cu excepția Bulgariei? Pentru a reuși înseamnă să muncim umăr lângă umăr, înseamnă a ne inspira unii de la ceilalți dar, cel mai mult, înseamnă a ne întări sufletele și cugetele pentru ca nu cumva să facem un pas înapoi. Să spunem ca pe vremea când se duceau bătălii pentru apărarea pământului sfânt al țărilor noastre: „Pe aici nu se trece!”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă