Vizualizări: 2928
Emisiunea radiofonică nr. 6 / 2023 din ciclul „Acces Egal pentru Toți”
Chișinău, 19 Decembrie 2023 — A fost elaborată și difuzată emisiunea radiofonică nr. 6 / 2023 din ciclul „Acces Egal pentru Toți”.
Din sumarul acestei emisiuni:
• Prezentarea activității sub genericul Monitorizarea activității administrației publice locale – training pentru reprezentanții / reprezentantele asociațiilor obștești locale. Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Uniți pentru o comunitate mai bună – alege să fii ascultat”, implementat de Asociația Obștească Centrul de Consultanță și Educație Civică, cu susținerea financiară a Fundației Est-Europene din resursele oferite de Suedia.
• Interviu cu doamna Dr. Doina Bordeianu, Președinta Centrului de Consultanță și Educație Civică.
• Despre actul de guvernare locală, monitorizarea activității APL, dar și despre integrarea dimensiunii de dizabilitate, interviu cu:
– Olga Rotaru, consilieră din satul Florești, raionul Ungheni,
– Olga Cheianu, consilieră din satul Trușeni. Municipiul Chișinău,
– Ion Balan, activist civic din satul Ștefănești, raionul Florești,
– Vasile Savca, membru al grupului de inițiativă „Căușeni AID” și al Consiliului Raional de Participare Căușeni,
– Dionisie Cucovici, membru al grupului de inițiativă „Căușeni AID” și al Consiliului Raional de Participare Căușeni.
Emisiunea poate fi audiată accesând pagina https://youtu.be/BsyPdoVV0W4.
Mai multe emisiuni, dar și filme cu audiodescripție (adaptate pentru persoane cu dizabilități de vedere), pot fi accesate pe canalul de pe Youtube moldova radiovision – https://www.youtube.com/channel/UC9yrXe-JJM3zM2edZAyez4A
Această emisiune a fost elaborată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.
Conținutul acesteia este responsabilitatea exclusivă a Alianței INFONET și nu reflectă neapărat poziția donatorilor.
Pentru informații suplimentare:
Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com

Autor: Alianța INFONET
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33