Vizualizări: 1343
Experta Victoria Matveev: „CALM contribuie la consolidarea parteneriatelor dintre APL și societatea civilă”
6 Septembrie 2023 — Unul dintre obiectivele CALM este susținerea cooperării dintre autoritățile publice locale (APL) și organizațiile societății civile în dezvoltarea unei abordări bazate pe drepturile omului a proceselor de bugetare și consultare la nivel local, cu accent pe rolul APL-urilor în asigurarea incluziunii proceselor democratice.
În acest sens au fost selectate 32 de localități din cele 32 de raioane ale țării în care experții CALM au organizat ateliere de elaborare a planurilor strategice care urmează a fi implementate de către APL, în parteneriat cu societatea civilă. Formatoarea CALM, Victoria Matveev, ne-a explicat că astfel cetățenii sunt implicați în procesul de identificare și prioritizare a problemelor comunității. Tot ei sunt cei care oferă soluții pentru soluționarea acestora. „Din șirul de probleme identificate a fost aleasă una pentru care a fost elaborat un plan de acțiuni, în cadrul unui parteneriat dintre administrația publică locală și societatea civilă. Important este că reprezentanții societății civile din fiecare localitate participantă în proiect sunt persoane de diferite categorii, inclusiv cu nevoi speciale, minorități etnice, tineri și tinere etc”, afirmă experta CALM.
În afară de implementarea unor proiecte, un alt obiectiv major al CALM este de a pune în aplicare un exercițiu în care să fie implicați cetățenii, astfel parteneriatele create între administrația locală și societatea civilă vor deveni unele viabile și durabile.
Proiectele identificate în cadrul acestor parteneriate sunt foarte variate, în funcție de specificul fiecărei localități. Crearea unor terenuri de joacă, locuri de agrement, amenajări de teritoriu, curățarea izvoarelor, sporirea accesului la instituțiile publice, construcția unor trotuare, sunt obiective selectate de către participanții la atelierele de elaborare a planurilor strategice.
Planurile strategice urmează să fie aprobate de către Consiliile locale, după care acestea vor fi implementate în cele 32 de localități selectate. Sarcina Consiliilor locale este de a identifica resursele financiare necesare pentru realizarea acestor obiective.
Aceste evenimente sunt organizate în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33