Nume
Parola
Vizualizări: 1768
Proiectul investițional "Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a R. Moldova" se apropie de final
6 Iunie 2023 — Astăzi, echipa de lucru formată din reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională(ADR) Centru, beneficiarul proiectului și antreprenorul care execută lucrările au efectuat o vizită de monitorizare în cadrul proiectului "Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a R. Moldova".

Această vizită s-a desfășurat în orașul Călărași, unde se execută lucrările de renovare a străzii Mihai Eminescu pe o porțiune de 1,4 km.

Proiectul, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului către un șir de obiective turistice importante din zonă, precum Scena - amfiteatru, Muzeul de Istorie și Etnografie, Parcul "Aleea Clasicilor" și altele. Lucrările pentru acest obiectiv au început în luna iunie a anului 2022, iar finalizarea lor este preconizată pentru luna iulie anul curent.

În cadrul vizitei de monitorizare, echipa de lucru a examinat atât volumul, cât și calitatea lucrărilor executate pe șantier. Au fost verificate amenajarea trotuarelor pentru pietoni, reabilitarea carosabilului și organizarea spațiilor speciale pentru parcarea transportului. Reconstrucția acestui drum va facilita accesul și interconexiunea între obiectivele turistice din zonă, contribuind la creșterea siguranței circulației atât pentru transportul rutier, cât și pentru pietoni. În următoarele zile, aici vor fi executate lucrările de marcaj rutier.

Valoarea totală a contractului de antrepriză pentru aceste lucrări se ridică la suma de 20 833 378,82 lei, iar beneficiarul proiectului a cofinanțat 25% din costul investiției.

Proiectul "Valorificarea potenţialului turistic al regiunii de centru a R. Moldova" reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii turistice din regiune și în promovarea atracțiilor turistice existente. ADR Centru și beneficiarul proiectului rămân angajați în asigurarea calității lucrărilor și respectarea termenelor de finalizare stabilite.

Detalii și galerie foto: www.adrcentru.md