Nume
Parola
Vizualizări: 4174
Conferinţă video – o nouă formă de dialog regional
6 Martie 2009 — Academia de Ştiinţa a Moldovei a găzduit, la 5 martie curent, cea de-a doua şedinţă video în format GDLN (Global Development Learning Network), organizat în comun cu Banca Mondială, Washington şi Universitatea de Ştiinţe Umanistice Moderne din Moscova, avînd drept tematică Migraţia şi remitenţele în Europa şi Asia Centrală în perioada crizei financiare. Evenimentul a demarat cu desfăşurarea atelierului de lucru local, unde participanţii au avut posibilitatea să-şi expună viziunile pe marginea acestui subiect în cazul Republicii Moldova. Cu prezentări relevante şi utile pentru toate ţările participante la evenimentul virtual au intervenit Willem van Eeghen, expert în economie, directorul Oficiului economie, regiunea Europa şi Asia Centrală, Banca Mondială, şi conducătorul de program Sudharshan Canagarajah, economist principal, Departamentul management economic şi reducerea sărăciei, regiunea Europa şi Asia Centrală, Banca Mondială. La eveniment au participat viceminiştri şi directori de departamente, experţi în economie şi reprezentanţi ai centrelor analitice din Kazahstan, Republica Kirghiză, Tadjikistan, Federaţia Rusă şi Armenia. Au fost prezenţi la manifestarea virtuală local circa 15 experţi din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Finanţelor, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Banca Naţională a Moldovei, Banca Mondială, Compania Sociologică CBS- AXA, Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică al A.Ş.M. Evenimentul a finalizat cu un bilanţ realizat prin interacţiunea dintre raportorii de la Washington şi ţările participante. Fiecare dintre părţi a intervenit cu unele sugestii în vederea ameliorării situaţiei curente, în timp ce ţările participante şi-au expus opiniile şi propunerile de tematici privind următoarea şedinţă video. Conferinţa video a fost apreciată înalt de către organizatorii de la Banca Mondială de la Washington, iar participarea Republicii Moldova la această manifestare virtuală a fost considerată una dintre cele mai reuşite. Natalia Rusu, Direcţia integrare europeană şi cooperare internaţională a A.Ş.M.