Vizualizări: 3141
La Chișinău, timp de două zile, s-a desfășurat Forumul ONG-urilor din Moldova. În premieră, la eveniment au participat reprezentanți din țările Parteneriatului Estic
Chișinău, 28 Octombrie 2022 — Societatea civilă din Moldova s-a întrunit timp de două zile, în perioada 26-27 octombrie, pentru a discuta cele mai importante subiecte privind societatea civilă, de a găsi soluții la provocările apărute, de a împărtăși experiența obținută și de a stabili noi parteneriate cu alți colegi din țară și peste hotare. La eveniment au au participat peste 170 de reprezentante și reprezentanți ale (ai) ONG-urilor din țară, inclusiv, în premieră pentru Forumul ONG-urilor, ediția a XI-a, au participat și ONG-uri din țările Parteneriatul Estic – Georgia, Ucraina și Armenia. De asemenea, în cadrul forumului s-a votat noua componență a Consiliului ONG și a fost redactată Rezoluția Forumului.
În prima zi a Forumului, participanții au asistat la patru panele de discuții în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce țin de perspective de colaborare a societății civile cu autoritățile publice centrale, promovarea și dezvoltarea imaginii sectorului asociativ și durabilitatea financiară a sectorului asociativ din Moldova. La sfârșitul primei zile de forum, reprezentanții societății civile au făcut cunoștință cu raportul de activitate a Consiliului ONG pentru ultimii doi ani.
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Popșoi, care a salutat participanții Forumului, a vorbit despre succesele pe care guvernarea, împreună cu societatea civilă, a reușit să le obțină în domeniul egalității de gen, libertatea presei, accesul la informații etc.
„Parlamentul manifestă o deschidere absolută pentru sectorul asociativ, punând accentul pe fortificarea societății civile în calitate de partener egal al guvernării nu doar în elaborarea politicilor, dar și în implementarea lor. Deja am obținut rezultate bune în promovarea egalității de gen, țara noastră este un exemplu pentru unele state din UE, când vine vorba despre reprezentarea femeilor în politică. Avem 40 % femei deputate în parlament, iar președinția, guvernul, curtea constituțională, procuratura anticorupție sunt conduse de femei. Și în continuare vom continua să promovăm egalitatea de gen, drepturile omului, democrația și transparența în procesul de guvernare.”
Catarina Nilsson, Prim Secretară, responsabilă Cooperare pentru Dezvoltare în sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, Ambasada Suediei în Republica Moldova, a ținut să menționeze că țara pe care o reprezintă este și va fi în continuare parteneră de încredere a proiectelor inițiate și promovate de societate civilă din Moldova.
„Suedia este un partener de foarte mult timp al Moldovei, în special al societății civile din țară. Remarc reziliența pe care o manifestați în activitatea dumneavoastră. Cu toții cunoaștem că societatea civilă din orice țară democratică are un rol-cheie îndeplinind rolul de «câine de pază», să promoveze democrația, inovația și egalitatea de gen. Sunt fericită să văd azi reprezentanți ai societății civile din UTA Găgăuzia, din regiunea Transnistreană, din Cahul și Bălți, nu doar din Chișinău.”
Svetlana Țurcanu, secretară generală adjunctă a Guvernului Republicii Moldova, le-a mulțumit reprezentanților ONG-urilor care se implică activ în consultările publice cu autoritățile centrale, devenind un actor important în elaborarea legilor de interes național.
„Țin să mulțumesc partenerilor de dezvoltare și a Delegației UE pentru tot sprijinul oferit ONG-urilor de-a lungul anilor. Acest lucru are o contribuție imensă la dezvoltarea statului. De asemenea, guvernul salută implicarea activă a societății civile în consultările publice a politicilor pe care le elaborăm. Mai nou, împreună cu societatea civilă, am consultat în regim hibrid cel mai important proiect de dezvoltare a țării Strategia Națională de Dezvoltare «Moldova europeană 20/30». Colegii noștri din sectorul asociativ au contribuit enorm la îmbunătățirea proiectului de lege care a fost aprobat în prima lectură de parlament.”
Elena Spînu, coordonatoarea națională a proiectului regional pentru consolidarea OSC în țările PaE, GIZ Moldova, a menționat că Germania sprijină atât de mult societatea civilă din Moldova, deoarece aceasta și-a demonstrat eficacitatea prin proiectele realizate.
„În numele Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, dar și în numele altor ministere federale germane, acordăm sprijin pentru dezvoltarea Moldovei pe domenii prioritare, precum buna guvernare și dezvoltarea economică: În acest sens, societatea civilă reprezintă un partener de încredere, deoarece în Moldova societatea civilă este implicată în multe domenii, cum ar fi drepturile omului, transparență, anticorupție, dezvoltarea locală, protecția mediului. Societatea civilă joacă un rol important în viața democratică a statului, contribuind semnificativ la realizarea obiectivelor de dezvoltare locală și cele internaționale pe care și le asumă guvernarea.”
În cadrul primului panel de discuții, membrul Consiliului ONG, Tudor Lazăr, a descris situația ONG-urilor din Moldova.
„În prezent, în Moldova sunt circa 3 800 de ONG-uri, care pot fi considerate active, iar majoritatea (80 %) dintre ele se află în Chișinău. La fel, atestăm că anual în Moldova sunt înregistrate în medie câte 400 de organizații noi. Dacă tot ni se spune că aceste organizații nu generează nimic, atunci vreau să vă spun că din informațiile ONG-urilor, care au prezentat rapoartele financiare, au avut venituri de 4,1 miliarde de lei, în anul 2021, adică circa 200 de milioane de dolari – bani care sunt în economie, se plătesc impozite, salarii, cotizații etc.”
În același timp, Tudor Lazăr a menționat că datorită eforturilor depuse pentru democratizarea statului, autoritățile centrale încep să devină mult mai receptive și tind spre o colaborare mai deschisă cu ONG-urile. „Simțim o colaborare mai bună cu autoritățile, sunt mult mai deschise decât câțiva ani în urmă, înregistrăm mai puține atacuri la adresa ONG-urilor din partea politicienilor, ceea ce a condus la creșterea încrederii față de OSC-uri.”
În a doua zi, reprezentanții ONG-urilor au participat la patru ateliere tematice despre politici publice pentru dezvoltarea societății civile, sustenabilitatea financiară a OSC, promovarea și consolidarea imaginii sectorului asociativ, cooperarea ONG-urilor la nivel transfrontalier/regional pentru crearea legăturilor de colaborare. În baza rezultatelor atelierelor desfășurate au fost punctate cele mai importante recomandări (acțiuni) pentru noua componență a Consiliului ONG, care au fost incluse ulterior în Rezoluția Forumului.
În cadrul Forumului, participanții, reprezentanții ONG-urilor locale, au adresat întrebări vorbitorilor de la eveniment, au relatat provocările cu care se confruntă și au solicitat ajutor de la guvern să se implice pentru depășirea lor.
Forumul s-a încheiat prin redactarea unei rezoluții, care include priorități necesare societății civile, cum ar fi: o nouă strategie de dezvoltare a societății civile, buna guvernare, durabilitatea financiară, transparența și imaginea OSC etc. De asemenea, s-a propus regândirea formatului de funcționare a consiliului și în acest sens a fost prezentat un nou concept pentru colaborarea și împuternicirea organizațiilor membre ale Forumului ONG.
De asemenea, reprezentanții ONG-urilor din Moldova au participat pe 26 și 27 octombrie în procesul de votare a noilor membri care s-a desfășurat în format electronic. În urma procesării voturilor, noul Consiliu ONG este constituit din nouă organizații membre:
# Platforma pentru Egalitate de Gen;
# Centrul de instruire și Consultanță Organizațională (CICO);
# Centrul CONTACT;
# Instituția Religioasă Misiunea Socială „Diaconia”;
# Alianța Infonet;
# Asociația jurnaliștilor de mediu și turism ecologic;
# Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT”;
# Asociația Centrul European „Pro-Europa" din Comrat;
# Asociația obștească Pro Cons.
Noua componență a Consiliului ONG a obținut un mandat de doi ani (2022/2024), în decursul căruia membrii vor avea drept obiectiv să contribuie la realizarea acțiunilor incluse în rezoluție.
-----------------------------------------
Forumul ONG este întrunirea organizațiilor societății civile din R. Moldova, care se desfășoară o dată în 2 ani. Tradițional, Forumul este organizat de Consiliul ONG și are o agendă de 2 zile, în care sunt discutate cele mai importante subiecte ce țin de colaborarea și dialogul Societatea civilă – Guvern – Parlament., promovarea politicilor publice și consolidării parteneriatelor pentru societatea civilă, durabilitatea financiară a sectorului asociativ etc.
În cadrul Forumului sunt aleși membrii Consiliului ONG, pentru un mandat de 2 ani și, la final, este adoptată o Rezoluție, constituită din prioritățile stabilite de către participanți în cadrul Forumului.
Forumul din acest an, ediția 11, a fost desfășurat cu suportul Suediei și Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, prin intermediul proiectului „Consolidarea societății civile în țările Parteneriatului Estic”.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33