Nume
Parola
Vizualizări: 5034
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord sunt instruiți cum să comunice și ce măsuri să ia în situațiile de urgență
Edineț, 24 August 2022 — Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord sunt instruiți cum să comunice și ce măsuri să ia în situațiile de urgență/excepționale. Activitatea are loc în cadrul unui atelier de lucru cu genericul „Comunicarea și securitatea în situațiile de urgență/excepționale”, care se desfășoară cu suportul GIZ Moldova în perioada 24-25 august 2022, la Edineț și Bălți.

În debutul evenimentului, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că situațiile de urgență/excepționale au devenit tot mai prezente în viața de zi cu zi. În acest context, este oportun ca funcționarii publici, în cazul de față membrii CRD Nord, să cunoască bine regulile de comportare și metodele principale de protecție în cazul unor situații excepționale, metodele de acordare a primului ajutor medical, regulile de utilizare a mijloacelor individuale și colective de protecție.

Ghennadi Spatari, șef Secție organizare a protecției populației și teritoriului în situații excepționale „Nord” din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), și Lilia Vacari, ofițer superior în cadrul Centrului Republican de Instruire al IGSU, au prezentat informații utile cu privire la structura organizatorică a protecției civile în Republica Moldova, drepturile și obligațiile autorităților publice locale și cetățenilor în situații excepționale, clasificarea situațiilor excepționale și situațiile excepționale posibile pe teritoriul Republicii Moldova.

Experții IGSU au oferit recomandări de comportament în situații de urgență/excepționale, au vorbit despre rolul comunicării în managementul crizei și au demonstrat cum se acordă ajutorul psihologic în situații excepționale.

Atelierul de lucru pentru membrii CRD Nord a inclus și o serie de exerciții practice de acordare a primului ajutor calificat în caz de pericol sau de declanșare a situațiilor excepționale și de urgență.

Ciclul de ateliere de lucru privind comunicarea și securitatea în situațiile de urgență/excepționale se desfășoară în cadrul unui proiect de susținere a Regiunii de Dezvoltare Nord ca răspuns la situațiile de urgență. Acest proiect este realizat de ADR Nord și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) prin intermediul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Proiectul MSPL este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

www.adrnord.md