Nume
Parola
Vizualizări: 2833
Lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni au fost finalizate
28 Iulie 2022 — La Strășeni, a fost convocată comisia de recepție la terminarea lucrărilor pentru examinarea lucrărilor desfășurate în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni", implementat de ADR Centru cu susținerea financiară a UE.

Comisia de recepție formată din reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regionale Centru, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), antreprenorul și responsabilul tehnic, reprezentanți ai Autorităților Publice Locale, conducerea liceului, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate, au inspectat șantierul proiectului în vederea recepționării lucrărilor executate.

Membrii Comisiei au acceptat recepţia la terminarea lucrărilor, iar în scurt timp urmează organizarea recepţiei finale și transmiterea investiției către beneficiar.

Amintim că, în cadrul proiectului au fost executate:

-renovarea acoperișului cu montarea ulterioară a sistemului fotovoltaic capacitate de 10kw,

- izolarea pereților exteriori a clădirii liceului cât și a planșeelor,

- reabilitarea sistemului de încălzire și ventilare,

- asigurarea cu apă caldă menajeră,

- renovarea blocurilor sanitare interioare,

- modernizarea cantinei instituției,

- lucrări de sistematizare pe vertical și amenajare curții liceului.

- iluminarea exterioară(LED)

- organizarea comunicării pe vertical a persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la suma de 1,3 milioane Euro, dintre care 1,2 milioane Euro acordați de UE, și 102 000 Euro - contribuție locală. De noile condiții vor beneficia peste 650 de elevi, profesori și angajați auxiliari ai liceului.

Proiectul „Sporirea eficienței energetice a Liceului „Ion Vatamanu" din municipiul Strășeni este finanțat de Uniunea Europeană. Acesta este implementat în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și sprijinit financiar de Guvernul German (BMZ).

#EU4Moldova#ÎmpreunăMaiPuternici#EchipaEuropa

Detalii pe www.adrcentru.md