Nume
Parola
Vizualizări: 3709
INVITAȚIE PENTRU PRESĂ: Discuție publică ”Descentralizarea în contextul crizei refugiaților”.
Chisinau, 10 Iunie 2022 — Asociația pentru Democrație Participativă ”ADEPT” în parteneriat cu Programul Comunitatea Mea, organizează miercuri, 15 iunie 2022, ora 10.00 o discuție publică pe subiectul
”Descentralizarea în contextul crizei refugiaților”.

Evenimentul este organizat cu scopul de a pune în discuție modul în care ar fi fost gestionată criza refugiaților în condițiile unei descentralizări funcționale, în special din perspectivă resurselor economice și umane.

La fel, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai societății civile și experți în domeniu, vom discuta inclusiv despre rezultatele raportului de monitorizare, realizat de ADEPT, care măsoară progresele în domeniul descentralizării, din perspectiva indicatorilor: integritatea aleșilor locali, transparența administrațiilor locale, alegeri libere și corecte.

CAND: Miercuri, 15 iunie 2022, ora 10.00
UNDE: MediaCor, str. Alexei Mateevici 60, Chișinău

Evenimentul va putea fi urmărit LIVE pe Privesc.Eu și pe paginile de Facebook: ADEPT și Programul Comunitatea Mea.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”Implicarea societății civile în procesul de monitorizare a reformei de descentralizare în Republica Moldova”, implementat de ADEPT, în parteneriat cu Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat de IREX.

#descentralizare #OportunitățiPentruComunitati