Nume
Parola
Vizualizări: 4511
Traininguri la Glodeni și Sângerei, cu suportul Germaniei: „Dezvoltarea rurală. Irigarea, ca element-cheie în agricultură”
Glodeni-Sângerei, 23 Decembrie 2021 — Formarea noilor competențe în domeniul managementului sectorului apei, îndreptate spre îmbunătățirea situației social-economice a localităților a fost obiectivul unor traininguri cu genericul „Dezvoltarea rurală. Irigarea, ca element-cheie în agricultură”, desfășurat de Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova și ADR Nord, în cadrul unui proiect de planificare în domeniul managementului apelor implementat de ADR Nord în parteneriat cu CCI a RM prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova.

Trainingurile au avut loc în perioada 22-23 decembrie 2021, în orașele Glodeni și Sângerei, unde au participat autorități publice locale din cele două raioane, experți în dezvoltarea rurală, reprezentanți ai CCI a RM și specialiști ADR Nord.

Pe parcursul celor două activități, Aurica Pașuta, consilierul juridic al Filialei Bălți a CCI a RM, a prezentat informații relevante despre avizul de atestare a impedimentului justificator și Procedura de eliberare a acestuia.

Ghidați de dr. hab, prof. cercetător Boris Boincean, directorul Institutului de cercetări pentru culturile de câmp „Selecția”, a abordat aspecte privind dezvoltarea rurală. În special, profesorul cercetător a vorbit despre irigare, ca procedeu tehnologic de intensificare durabilă a agriculturii în zona de nord a Republicii Moldova, precum și despre reglementările tehnice privind pretabilitatea solului și calitatea apei subterane la irigarea terenurilor agricole ocupate de culturi horticole.

ADR Nord a fost reprezentată în cadrul acestor evenimente de către Elena Verenciuc, șefa interimară a Secției planificare și cooperare regională, și Victoria Zabolotnîi, specialistă în cooperare externă. Reprezentantele ADR Nord au comunicat că proiectul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor”, în cadrul căruia au avut loc trainingurile, urmărește crearea cadrului de planificare necesar pentru atragerea investițiilor în sectorul AAC și planificarea eficientă a resurselor pentru a asigura un acces echitabil la servicii calitative de apă și canalizare.

Proiectul va avea impact asupra vieții socio-economice a raioanelor Briceni, Glodeni și Sângerei în ceea ce privește calitatea mai bună a apei, o gamă mai largă de activități agricole și neagricole (diversificare economică), dezvoltarea turismului datorită accesului la AAC și facilități necesare în toate domeniile de activitate datorită valorificării investițiilor în acest domeniu.

Proiectul țintește trei rezultate: (1) capacități îmbunătățite în aplicarea instrumentelor inteligente de planificare strategică în sectorul de apă și canalizare în raioanele Briceni, Sângerei și Glodeni vor contribui la digitalizarea datelor în sectorul AAC și la atragerea investițiilor în acest sector; (2) creșterea gradului de conștientizare a membrilor comunității pentru consumul durabil de apă; (3) acces sporit la apă sigură de calitate în centrele comunitare și în instituțiile de învățământ din raioanele Briceni, Glodeni și Sângerei. Totodată, prin livrarea de echipamente de apă, proiectul va îmbunătăți calitatea apei și condițiile de igienă în instituțiile de învățământ și în centrele comunitare din cele trei raioane.

Proiectul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor” este implementat de ADR Nord prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova (SDG Innovation Fund Moldova), în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

www.adrnord.md