Nume
Parola
Vizualizări: 4150
Harta digitală în sectorul AAC a raionului Briceni, creată cu suportul Germaniei
Briceni, 14 Decembrie 2021 — Raionul Briceni beneficiază de o hartă digitală în sectorul Alimentare cu apă și canalizare (AAC), grație unui proiect de planificare în domeniul managementului apelor implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova.

Marți, 14 decembrie 2021, în incinta Consiliului Raional Briceni, ADR Nord a organizat un workshop practic pentru autoritățile publice locale, în vederea aplicării instrumentelor inteligente de planificare strategică în sectorul AAC.

Obiectivele workshop-ului au fost (1) dezvoltarea aptitudinilor și competențelor reprezentanților APL în aplicarea instrumentelor inteligente de planificare strategică în sectorul de apă și canalizare în raionul Briceni; (2) actualizarea datelor în sectorul AAC al raionului Briceni; (3) încurajarea dezvoltării unui ecosistem de date digitale și reprezentare grafică în sectorul AAC.

Pe parcursul activității, specialiștii ADR Nord au prezentat informații relevante despre procesul de planificare strategică și colectarea informației în sectorul AAC, caracteristicile și domeniile de utilizare a Sistemului Informațional Geografic (GIS), utilizarea QGIS în elaborarea hărților tematice în sectorul AAC, oferind totodată exemple și bune practici în domeniu.

Ghidați de specialiștii ADR Nord, reprezentanții APL au fost informați cum să identifice indicatorii cu privire la distribuția rețelelor AAC în raion și au creat harta electronică a raionului Briceni în sectorul AAC. Reprezentanții APL vor avea posibilitatea să utilizeze sistemul GIS în procesul de elaborare a hărților digitale tematice. Acest fapt poate contribui la declanșarea unui nou tip de planificare strategică.

Elena Verenciuc, șefa interimară a Secției planificare și cooperare regională, ADR Nord, susține că proiectul urmărește crearea cadrului de planificare necesar pentru atragerea investițiilor în sectorul AAC și planificarea eficientă a resurselor pentru a asigura un acces echitabil la servicii calitative de apă și canalizare.

Proiectul va avea impact asupra vieții socio-economice a raioanelor Briceni, Glodeni și Sângerei în ceea ce privește calitatea mai bună a apei, o gamă mai largă de activități agricole și neagricole (diversificare economică), dezvoltarea turismului datorită accesului la AAC și facilități necesare în toate domeniile de activitate datorită valorificării investițiilor în acest domeniu.

Proiectul țintește trei rezultate: (1) capacități îmbunătățite în aplicarea instrumentelor inteligente de planificare strategică în sectorul de apă și canalizare în raioanele Briceni, Sângerei și Glodeni vor contribui la digitalizarea datelor în sectorul AAC și la atragerea investițiilor în acest sector; (2) creșterea gradului de conștientizare a membrilor comunității pentru consumul durabil de apă; (3) acces sporit la apă sigură de calitate în centrele comunitare și în instituțiile de învățământ din raioanele Briceni, Glodeni și Sângerei. Totodată, prin livrarea de echipamente de apă, proiectul va îmbunătăți calitatea apei și condițiile de igienă în instituțiile de învățământ și în centrele comunitare din cele trei raioane.

La sfârșitul săptămânii trecute, ADR Nord a organizat un workshop similar la Sângerei. Mâine, un astfel de eveniment va avea loc și la Glodeni.

Proiectul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor” este implementat de ADR Nord prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova (SDG Innovation Fund Moldova), în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

www.adrnord.md