Nume
Parola
Vizualizări: 2969
Deputatul Dan Perciun despre reforma administrativ-teritorială: „Este nevoie de o discuție largă, cu participarea, în primul rând, a primarilor și, în același timp, trebuie să ținem cont de realitățile Republicii Moldova”
23 Noiembrie 2021 — În cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV s-a discutat și despre cât de determinată este noua guvernare să facă o reformă teritorial-administrativă. Analistul Igor Boțan consideră că o asemenea reformă este necesară. „Fostul premier Ion Chicu a fost un promotor al acestei reforme și a explicat ce volum de resurse financiare poate câștiga statul dacă o va realiza.”

Deputatul Dan Perciun a explicat că această reformă poate fi făcută fie în 2022, fie în 2027, deoarece potrivit Curții Constituționale, mandatul aleșilor locali este pentru patru ani și nu poate fi întrerupt. „Deocamdată nu există un concept clar pe care să-l dezbatem. Reforma ar putea însemna de la amalgamarea voluntară a primăriilor până la lichidarea raioanelor. Aceste lucruri pot fi făcute împreună, separat sau gradual. Este un subiect foarte complex care la această etapă nu are un concept clar despre care am putea discuta.”

Potrivit lui Dan Perciun, este nevoie de o discuție largă, cu participarea, în primul rând, a primarilor și, în același timp, trebuie să ținem cont de realitățile Republicii Moldova. „Este o situație când drumurile și rețeaua de transport sunt ca și cele din Germania și, în acest caz, persoanele în etate pot parcurge ușor 20 km pentru a avea acces la serviciile publice. Altă realitate este în Republica Moldova, unde populația din sate este majoritar în vârstă și săracă, mijloace de transport sunt puține, drumurile sunt proaste și serviciile sunt departe. Iată de ce trebuie să vedem dacă se merită să îndepărtăm serviciile de cetățean sau costurile existente sunt totuși justificate pentru că ele apropie omul sărac și necăjit de un serviciu social de care are nevoie.”

Deputatul PAS a menționat că există mai mult consens în privința lichidării Consiliilor raionale. „Nici primarilor nu le plac consiliile raionale și nici cetățenii nu prea cunosc cu ce se ocupă aceste structuri, care este rolul lor. Consiliile raionale sunt niște creaturi care împart banii pe criterii politice, primăriilor sau instituțiilor care le sunt apropiate. La această etapă urmează să avem o discuție amplă, complicată, pentru a crea un concept de principiu, în baza căruia să inițiem niște consultări serioase și să alegem între diverse variante. În cadrul PAS există dorință pentru o formulă de reformă teritorial-administrativă, dar formula exactă sau, cel puțin, aproximativă încă nu este identificată.”

Igor Boțan a propus ca acest proces al reformei să fie făcut în două etape, prima ar fi comasarea raioanelor, digitalizarea, dezvoltarea infrastructurii și apoi se die unite anumite primării.

Expertul economic Viorel Gîrbu a considerat că este greșit și periculos să vorbim despre reforma administrativ-teritorială exclusiv din perspectivă economică. „În acest caz nu vorbim despre economie, dar despre oameni, despre servicii, tot ce este legat de interesul cetățeanului. Autonomia locală nu este o invenție moldovenească. Republica Moldova a semnat Carta autonomiei locale, sunt niște standarde europene, sunt mai multe principii care ghidează modul în care trebuie să evolueze lucrurile în domeniu și principiul de bază este cel al subsidiarității. Deciziile trebuie luate acolo unde este cel mai relevant, la nivel local.”

Potrivit expertului economic, noi trăim într-o societate foarte centralizată, am făcut reforme, dar acestea au fost foarte stângace. „Am dat multe funcții autorităților locale, dar bani nu le-am dat și statul, într-adevăr, se ruinează. Am reformat sistemul nostru de impozite pe bunurile imobiliare în anul 2000 dar acest proces nu a fost dus până la capăt. Chiar dacă aceasta este principala sursă de venit a autorităților locale, reforma a făcut-o guvernul central iar, ca rezultat, în cei 20 de ani autoritățile locale au pierdut vreo 20 miliarde de lei. La noi totul se face într-o manieră foarte haotică și nu foarte bine gândită”, a conchis Viorel Gîrbu.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă