Nume
Parola
Vizualizări: 3513
INVITAȚIE: Inaugurarea proiectului de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă din com. Răzeni
Razeni, Ialoveni, 12 Octombrie 2021 — Stimați reprezentanți ai mass media, Primăria comunei Răzeni, USAID și Programul Comunitatea Mea vă invită la evenimentul de inaugurare a proiectului de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă din localitate, prin înlocuirea a 5 turnuri de apă, cu suportul USAID.

Evenimentul va avea loc joi, 14 octombrie 2021, începând cu ora 11:30, în fața Casei de Cultură și va include un program artistic.

DATA: Joi, 14 octombrie 2021, ora 11.30
LOCUL: Casa de Cultură

DESPE PROIECT:
În cadrul Programului Comunitatea Mea, Primaria comunei Răzeni, r. Ialoveni, beneficiază de finanțarea USAID pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă. Cu suportul USAID și al partenerilor proiectului, Primăria a înlocuit cu turnuri noi, turnurile vechi de apă care au depășit perioada de exploatare, fiind instalate aproape 50 de ani în urmă.

În total, în cadrul proiectului au fost schimbate 5 turnuri de apă din cele 8 existente. Instalarea noilor turnuri va îmbunătăți calitatea apei, va reduce considerabil pierderile de apă, precum și va îmbunătăți regimul de presiune al sistemului de distribuire a apei.

Valoarea totală a proiectului este de circa 113 de mii de dolari SUA, dintre care 67 de mii de dolari sunt acordați de USAID, prin Programul Comunitatea Mea, iar restul sunt contribuție locală.

Lucrările au fost realizate prin intermediul Programului Comunitatea Mea, finanțat de USAID și implementat de IREX.