Nume
Parola
Vizualizări: 2797
Delegația Republicii Moldova la CALRE a participat la sesiunea Congresului!
19 Iunie 2021 — În perioada 15-17 iunie 2021, delegația Republicii Moldova a participat la cea de-a doua parte a sesiunii Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CALRE).

În deschiderea celei de-a 40-a sesiuni, președintele Congresului Leendert Verbeek a subliniat necesitatea de a oferi orașelor și regiunilor mijloace suficiente pentru redresarea post-criză și de a consolida credibilitatea guvernelor la toate nivelurile. De asemenea, președintele CALRE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluțiile recente din Belarus și a solicitat consultări ample, inclusiv cu societatea civilă și ONG-urile.

În cadrul evenimentului au avut loc dezbateri asupra proiectelor de Rezoluţii şi Recomandări ale Congresului cu privire la solidaritatea teritorială şi rolul regiunilor, desfăşurarea referendumurilor la nivel local, problemele identificate în baza rezultatelor din monitorizarea Cartei europene a autonomiei locale şi a misiunilor de observare a alegerilor. Totodată, un accent particular a fost pus pe gestionarea patrimoniului cultural pentru dezvoltarea locală şi regională etc.

Un alt subiect a vizat impactul crizei de COVID-19 asupra proceselor socio-politice din orașele europene prin cercetare, politici locale și implicarea tinerilor. Viitorul democrației, interacțiunea urban-rurală, decalajul digital, dezvoltarea de noi spații de lucru, infrastructură și transport public și impactul asupra dezvoltării orașelor, planificarea spațiului și protecția mediului au fost, de asemenea, în atenția participanților.

CALRE se reuneşte în sesiuni plenare de 2 ori pe an. La sesiunile plenare, precum şi la reuniunile comisiilor, Republica Moldova este reprezentată de către conducători ai administraţiei publice locale de nivelul I şi II (primari ai oraşelor/satelor şi preşedinţi ai raioanelor) care sunt desemnaţi de către Guvern în colaborare cu CALM. Mandatul delegaţiei Republicii Moldova la CALRE are o durată de 4 ani. Componenţa actuală a delegaţiei RM, formată din 5 membri reprezentativi și 5 membri supleanţi, corespunde tuturor prevederilor Regulilor Procedurale ale Congresului şi Camerelor sale, adoptate prin Rezoluţia 337 (2012) la 20 martie 2012.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă