Nume
Parola
Vizualizări: 4547
Cel de-al V-lea Forum privind dezvoltarea regională a aut loc la Chișinău
Chișinău, 17 Iunie 2021 — Oficiali ai autorităților publice centrale, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai Agențiilor de Dezvoltare Regională, ai autorităților locale, societății civile și mediului academic au participat la cel de-al V-lea Forum privind dezvoltarea regională, organizat miercuri, 16 iunie 2021, la Chișinău, cu prezență fizică și în regim online. Tematica evenimentului „Dezvoltarea regională a Republicii Moldova - prerogativă națională” a urmărit să identifice recomandări și instrumente de intervenție, soluții corespunzătoare reformelor de dezvoltare regională și locală.

Totodată, cei prezenți au inițiat discuții și au realizat schimb de idei ce vizează perspectiva națională de dezvoltare socio-economică, premisele elaborării noului concept al politicii de dezvoltare regională și noua Strategie Națională de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2027.

În cadrul sesiunii plenare, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a subliniat importanța evenimentului în elaborarea politicilor de dezvoltare regională, prin prisma noilor tendințe, precum și în vederea eficientizării dialogului între cercetători și practicieni.

Potrivit ministrului, acest forum reprezintă un instrument important de promovare a noii Strategii Naționale de Dezvoltare Regională pentru perioada 2021-2027, document aflat într-un amplu proces de consultare. „Reieșind din prevederile Acordului de Asociere RM-UE, țara noastră s-a angajat să-și perfecționeze cadrul legal și normativ pe segmentul dezvoltării regionale și să-l ajusteze cu tendințele și perspectivele moderne de dezvoltare. Astfel, în vederea asigurării ascensiunii procesului de implementare a politicii de dezvoltare regională, Ministerul, cu suportul consistent și continuu al partenerilor de dezvoltare, a reușit să coaguleze un nou Concept al politicii de dezvoltare regională. Fapt ce a condiționat acțiuni de modificare a Legii privind dezvoltarea regională, care a fost propusă de Guvern spre aprobare Parlamentului. Prin urmare, au fost extinse posibilitățile sectorului privat și organizațiilor neguvernamentale de a participa la procesul de dezvoltare regională și de a aplica la finanțările din FNDR. Totodată, s-au realizat acțiuni de modificare a politicilor de nivel regional, permițând astfel atragerea investițiilor în dezvoltarea regiunilor. Totuși, consider că elementul esențial al politicii de dezvoltare regională constă în conștientizarea că abordarea sectorială îngustă, aplicată în perioadele precedente, necesită să fie modificată, iar procesul de dezvoltare regională urmează să treacă la un nou nivel conceptual, în care Strategia Națională de Dezvoltare Regională să constituie un document de politici integrat intersectorial. Doar așa, acest document de politici complex, va asigura sinergia de efort pentru multiplele politici sectoriale, astfel încât procesul de dezvoltare regională să devină unul eficient, multidimensional și rezultativ”, a comunicat ministrul Ion Perju.

În cadrul panelului privind îmbunătățirea instrumentelor de coordonare și implementare a politicii naționale de dezvoltare regională, moderat de către șeful Direcției politici de dezvoltare regională a MADRM, Igor Malai, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, s-a referit la eficientizarea operațională a cadrului de implementare. În acest context, șefa ADR Nord a prezentat detalii relevante despre bazele actualului cadru instituțional privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, precizând că trecerea către o nouă paradigmă de dezvoltare regională presupune și o ajustare în lanț a cadrului instituțional și operațional de politici, precum și transformarea politicii de dezvoltare regională din una sectorială, în una integratoare și intersectorială. De asemenea, directorul ADR Nord s-a mai referit la cooperarea dintre ADR Nord și autoritățile publice locale, precum și la unele constrângeri și dificultăți în funcționalitatea cadrului instituțional în domeniu, prezentând totodată soluții de eficientizare operațională a instituțiilor de dezvoltare regională.

Forumul a fost organizat în trei paneluri tematice, fiind abordate subiecte de actualitate: dezvoltarea social-economică și creșterea competitivității regiunilor; sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii; îmbunătățirea instrumentelor de coordonare și implementare a politicii naționale de dezvoltare regională.

Cel de-al V-lea forum privind dezvoltarea locală și regională a fost organizat de Academia de Administrare Publică (AAP) în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova.

www.adrnord.md