Nume
Parola
Vizualizări: 5284
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord se întrunesc marți, 16 februarie, în ședință ordinară
Bălți, 12 Februarie 2021 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord organizează prima ședință ordinară din acest an a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord. Întrunirea va avea loc marți, 16 februarie, cu începere de la ora 10.00, în incinta restaurantului „Oscar” (str. Mihail Sadoveanu, nr. 1) din municipiul Bălți.

La ședința publică a CRD Nord sunt așteptați reprezentanți ai MADRM, membrii CRD Nord, specialiști din cadrul ADR Nord, precum și reprezentanți ai societății civile, inclusiv reprezentanți ai mass-media interesați de subiectul dezvoltării regionale

Membrii CRD Nord urmează să audieze Raportul de progres privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Regională (SDR) Nord 2016-2020, pentru perioada ianuarie-decembrie 2020, precum și să aprobe Planul anual (provizoriu) privind implementarea SDR Nord 2016-2020 pentru anul 2021. De asemenea, consilierii regionali urmează să aprobe componența Grupului de lucru privind elaborarea Programului Operațional Regional (POR) și componența Grupurilor de lucru în domeniul Aprovizionare cu apă și sanitație, Atractivitatea turistică și Dezvoltarea urbană / Revitalizarea urbană în cadrul CRD Nord. Totodată, membrilor CRD Nord li se va prezenta conceptul Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru perioada 2021-2027.

Agenda ședinței online a CRD Nord este atașată.

Date de contact pentru informații suplimentare: Elena Verenciuc, specialistă în relații APL / CRD Nord; tel.: (231) 6-19-80; e-mail: spsp.adrnord@gmail.com.

Ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a IV-a a avut loc în data de 21 ianuarie 2020, la Bălți. CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri: cei 11 președinți de raioane, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al regiunii. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.

www.adrnord.md