Nume
Parola
Vizualizări: 4760
Conducerea MADRM a efectuat o vizită de monitorizare la șantierul viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 25 Ianuarie 2021 — Secretarul de stat Ghenadie Iurco și funcționari din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) au monitorizat luni, 25 ianuarie 2021, procesul de execuție a lucrărilor de construcție a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord, în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și sprijinit de Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Funcționarii MADRM, însoțiți de conducerea ADR Nord și specialiști în monitorizarea proiectelor din cadrul Agenției, s-au documentat pe șantier despre situația curentă privind implementarea proiectului. La eveniment au mai participat conducerea Universității de Stat „Alecu Russo”, reprezentanți ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, operatorii economici responsabili de efectuarea lucrărilor de construcție și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului.

Sediul viitorului Centru, cu o suprafață de 6054 m2, se află pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Implementarea propriu-zisă a proiectului a început în data de 16 iulie 2020, odată cu încheierea contractului de antrepriză nr. 153, pentru Etapa I de executare a lucrărilor de construcție-montaj. La 2 octombrie 2020, a fost semnat contractul de antrepriză nr. 163, pentru Etapa a II-a de construcții (blocurile 4 și 5, etajele 2, 3, 4 și amenajarea teritoriului).

Pentru ambele contracte de antrepriză au fost depistate un șir de neconcordanțe și omiteri majore în documentația tehnică a proiectului. Acest fapt poate tergiversa considerabil procesul de realizare a lucrărilor de construcție-montaj și, inevitabil, poate duce la sporirea costurilor financiare.

Funcționarii MADRM au luat act de aceste aspecte și, în viitorul apropiat, urmează să convoace în ședință proiectanții, în vederea rectificării documentației de proiect. În context, secretarul de stat Ghenadie Iurco a subliniat importanța proiectului pentru viitorul Regiunii de Dezvoltare Nord și a cerut părților implicate în procesele de implementare să conlucreze eficient. La rândul său, șeful Direcției politici de dezvoltare regională a MADRM, Igor Malai, a menționat faptul că este primordial ca, până la sfârșitul anului curent, să fie valorificate integral toate sursele financiar alocate din FNDR.

În urma implementării integrale a proiectului, cele două blocuri ce vor găzdui Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic vor fi conectate la electricitate, rețele de apă și canalizare, rețeaua Internet și alte rețele de telecomunicații. Totodată, va fi creată o structură de management a Centrului, instituită în baza unui Regulament de funcționare.

Valoarea totală estimativă a proiectului se cifrează la 37,54 milioane de lei, din care 28,50 milioane de lei – din sursele FNDR.

Parteneri strategici de dezvoltare în cadrul proiectului sunt USAID, Suedia și UK aid, finanțatori ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, care va susține implementarea proiectului „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord”. Contribuția Proiectului de Competitivitate din Moldova ține de dotare cu mobilier și echipamente a spațiilor renovate ale viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord.

* * *

Tot astăzi, secretarul de stat Ghenadie Iurco și funcționari din cadrul MADRM au vizitat sediul ADR Nord. Împreună cu directorul ADR Nord și șefii de secții, funcționarii MADRM au discutat despre un șir de aspecte de actualitate privind activitatea instituției.

www.adrnord.md