Nume
Parola
Vizualizări: 5427
Ateliere de creație artistică pentru persoanele cu dizabilități auz și dizabilități de vedere
Chișinău, 16 Decembrie 2020 — La începutul lunii decembrie curent, au fost desfășurate Ateliere de creație artistică destinate persoanelor cu necesități speciale, în cadrul proiectului „Acces egal, bazat pe drepturile omului, a persoanelor cu dizabilități de vedere și auz la patrimoniul muzeal”, pentru a asigura continuitatea activităților muzeale nu doar la nivel de cunoaștere, dar și aplicare. În condiții de pandemie, pentru a evita infectarea cu noul virus COVID-19, atelierele au fost organizate online, ținând cont de recomandările Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și difuzate pentru beneficiarii asociațiilor persoanelor cu dizabilități de vedere și de auz, prin intermediul canalelor TV, radio și al rețelelor de socializare.

Evenimentul a fost găzduit cu ospitalitate de Atelierul de Ceramică Artistică şi Olărit „Fraţii Scutelnic" (https://ceramica-scutelnic.weebly.com/). Acest atelier, în afara faptului că întrunește condițiile tehnice necesare parcurgerii tuturor etapelor prelucrării artistice a ceramicii, include și un spațiu de creație destinat pentru vizitatori de toate vârstele, dornici de a cunoaște și de a parcurge principalele etape, ce țin de modelarea artistică a lutului. În alegerea locației desfășurării atelierului am ținut cont de condițiile necesare unor persoane cu dizabilități de vedere și de auz. La fel de importantă a fost și atitudinea binevoitoare a meșterilor, imparțiali cu fiecare vizitator, indiferent de necesitățile acestora. Am ales anume prelucrarea ceramicii, deoarece este un proces inofensiv, creativ, plăcut vizual și tactil.

În cadrul acestui eveniment demonstrativ, au participat elevele Liceului Teoretic cu Profil Arte „Nicolae Sulac” din Chișinău, care s-au oferit voluntar de a participa la proiect și a intermedia transmiterea competențelor creative. Ghid al procesului de creație a fost meșterul popular Lilian Scutelnic, care a explicat cum trebuie să modelăm o căsuță decorativă din ceramică pornind de la toate etapele pe care le parcurge lutul, până devine o piesă de decor sau un obiect utilitar.

Tot procesul a fost filmat detaliat, iar explicațiile meșterului au fost traduse în limbaj mimico-gestual de către doamna Ina Petrov, pentru a fi accesibile persoanelor cu dizabilități de auz. Întreg procesul a devenit accesibil pentru persoanele cu dizabilități de vedere, prin aplicarea tehnicii de audio descripție, grație contribuției domnului Viorel Zaporojan, expert în acest domeniu.

Acest gen de ateliere vor avea continuitate, atât la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, cât și în spațiile special amenajate de către meșterii populari, pentru a pune în valoare meșteșugurile locale și mai ales pentru a crea oportunitatea de socializare, de comunicare, de deprindere a noi competențe și aptitudini pentru fiecare membru a societății noastre, pentru a facilita dezvoltarea personală a fiecăruia. Sperăm că acest gen de activități să devină tradiție, Muzeul facilitând intermedierea legăturii dintre tradițional și modern, oferind oportunități egale pentru fiecare.

Atelierele au fost realizate în cadrului proiectului „Acces egal, bazat pe drepturile omului, al persoanelor cu dizabilități de vedere și auz la patrimoniul muzeal”, implementat de Alianța INFONET, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN), Asociația Surzilor din Republica Moldova, RADIOVISION și Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul Programului de proiecte culturale desfășurate de organizațiile necomerciale.

Înregistrarea video a atelierului cu traducere în limbaj mimico-gestuală poate fi vizionată la această adresă – https://youtu.be/GhT3MZDKuXg

Pentru informații suplimentare:
Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com
Elena Cojocari, Director adjunct, MNEIN, +373 060845830, elenacojocari1980@gmail.com