Nume
Parola
Vizualizări: 5466
Acces egal, bazat pe drepturile omului, al persoanelor cu dizabilități de vedere și auz la patrimoniul muzeal
Chișinău, 15 Decembrie 2020 — În Republica Moldova locuiesc 177 mii de persoane cu dizabilități (inclusiv 10,7 mii copii cu vârsta de 0-17 ani), ceea ce constituie 6,7% din populația totală a republicii cu reședință obișnuită, iar copiii cu dizabilități au constituit 1,9% din numărul total al copiilor cu reședință obișnuită din Moldova.

În ultimul deceniu, Alianța INFONET, în parteneriat cu mai multe asociații obștești de nivel național, regional și local, au implementat numeroase proiecte orientate pe promovarea drepturilor politice și acces egal la procesele electorale pentru persoanele cu dizabilități. Persoanele cu dizabilități s-au implicat foarte activ în aceste proiecte, deoarece își doresc o schimbare (1), doresc să facă parte din procesele de schimbare (2), prin intermediul drepturilor politice au realizat campanii de advocacy pentru promovarea altor drepturi fundamentale (3) etc.

Proiectul „Acces egal, bazat pe drepturile omului, al persoanelor cu dizabilități de vedere și auz la patrimoniul muzeal”, aflat pe ultima sută de metri a implementării, vine să developeze o altă categorie de necesități și să piloteze modele de asigurare a drepturilor egale de acces la opera de cultură și artă pentru diferite categorii de persoane cu dizabilități.

Astfel, organizațiile partenere și-au propus să realizeze:

• Audiodescipția expoziției permanente „Natura. Sala 2”,
• Sonorizarea expoziției permanente „Natura. Sala 2” în limbile română, engleză, franceză și rusă,
• Digitalizarea în limbaj mimico-gestual a expoziției permanente „Natura. Sala 2”,
• Organizarea și promovarea conceptului expozițiilor accesibile,
• Audiodescripția unui film cu desene animate și a unui film artistic,
• Elaborarea și difuzarea unei ediții speciale a buletinului electronic „Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democrație” etc.

Proiectul este realizat în perioada 23/06/2020 – 31/12/2020 și are un buget de 162.000 lei.

Rezultatele proiectului vor fi diseminate în perioada imediat următoare prin intermediul a 2 emisiuni la RADIOVISION – post de radio on-line al comunității persoanelor cu dizabilități; atelierelor on-line și în incinta Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală; articolelor în presa scrisă și on-line; a unei ediții speciale a Buletinului Informativ „Pro Accesibilitate, Pro Democrație, Pro Incluziune” și a comunicatelor de presă.

Proiectul „Acces egal, bazat pe drepturile omului, al persoanelor cu dizabilități de vedere și auz la patrimoniul muzeal”, implementat de Alianța INFONET, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Asociația Surzilor din Republica Moldova, RADIOVISION și Centrul Național de Informare și Reabilitare a Asociației Nevăzătorilor din Moldova, cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul Programului de proiecte culturale desfășurate de organizațiile necomerciale.

Pentru informații suplimentare: Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com