Vizualizări: 2657
Primar de Leușeni, Telenești Valeriu Lazarenco: „Guvernul pune capacul pe autoritățile locale”
3 Decembrie 2020 — Valeriu Lazarenco, primarul satului Leușeni, Telenești consideră că prin limitarea autonomiei locale se lovește nu doar în primari, agenți economici mici și mijlocii, dar și în cetățeni.
„La protest am venit pentru a întoarce palma care ne-a dat-o Guvernul prin această decizie de plafonare a taxelor locale. Este o palmă dată nu doar primarilor, dar și cetățenilor, micilor agenți economici. Nu este corect ca taxele locale să fie stabilite de către Guvern în condițiile în care ei nu cunosc care este situația în fiecare localitate.”
Valeriu Lazarenco spune că astfel se reduc din atribuțiile și competențele Consiliilor locale. „Poate unii ar crede că trebuie desființate Consiliile locale, dar să nu uităm că consilierii și primarii au fost votați de către cetățeni. Consiliul local împreună cu primarul știu cel mai bine cum activează agenții economici din localitate și e firesc ca anume noi să stabilim aceste taxe locale. Astfel, Guvernul pune capacul pe autoritățile locale și nu ne dă voie să activăm. În afară de aceasta, vor fi ratate venituri la bugetele locale, dar oamenii solicită iluminat stradal, drumuri, apeduct, canalizare, iar fără bani nu vom putea răspunde cererilor cetățenilor.”
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33