Nume
Parola
Vizualizări: 2918
La Bălți sunt în plină desfășurare lucrările de construcție a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 18 Noiembrie 2020 — Conducerea ADR Nord a monitorizat miercuri, 18 octombrie, procesul de execuție a lucrărilor de construcție a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord, în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și sprijinit de Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiști în monitorizarea proiectelor din cadrul Agenției s-au documentat despre situația curentă privind implementarea proiectului. La eveniment au mai participat operatorii economici responsabili de efectuarea lucrărilor de construcție, responsabilul tehnic, managerul de proiect etc.

În cadrul vizitei pe șantierul viitorului Centru, reprezentanții ADR Nord au verificat cum decurge procesul de execuție a lucrărilor în cadrul primei etape a proiectului. Prima etapă prevede intervenții la Blocul nr. 4 și Blocul nr. 5, cu efectuarea următoarelor tipuri de lucrări: arhitectură și rezistență, montare structuri metalice, instalații interioare de alimentare cu apă și canalizare, echipament electric de forță și iluminat interior, telecomunicații, semnalizare de incendiu etc.

În urma implementării integrale a proiectului, cele două blocuri ce vor găzdui Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic vor fi conectate la electricitate, rețele de apă și canalizare, rețeaua Internet și alte rețele de telecomunicații. Totodată, va fi creată o structură de management a Centrului, instituită în baza unui Regulament de funcționare.

Sediul viitorului Centru, cu o suprafață de 6054 m2, se află pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Valoarea totală estimativă a proiectului se cifrează la 37,54 milioane de lei, din care 28,50 milioane de lei – din sursele FNDR.

Parteneri strategici de dezvoltare în cadrul proiectului sunt USAID, Suedia și UK aid, finanțatori ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, care va susține implementarea proiectului „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord”. Contribuția Proiectului de Competitivitate din Moldova ține de dotare cu mobilier și echipamente a spațiilor renovate ale viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord.

www.adrnord.md