Nume
Parola
Vizualizări: 2232
CALM condamnă revenirea la acțiunile de intimidare a aleșilor locali prin intermediul organelor statului!
29 Octombrie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova își exprimă îngrijorarea în legătură cu înlăturarea din funcție a primarului orașului Vulcănești Victor Petrioglu.

Cu regret, constatăm că în ultima perioadă de timp acesta nu este un caz singular de presiune politică asupra unui ales local. Avem motive întemeiate să considerăm că se revine la practicile utilizate de regimurile totalitare, un simplu denunț devenind temei pentru a discredita imaginea unui om și pentru a-i intenta dosare.

Amintim că în marea majoritatea a cazurilor aleșii locali au o reputație impecabilă, altfel nu ar fi fost aleși direct de oamenii din comunitățile pe care le reprezintă. O dovadă în acest sens sunt rezultatele sondajelor care ne arată că cetățenii Republicii Moldova au încredere în biserică și autoritățile locale.

Totodată, în marea majoritate a cazurilor, aleșii locali cărora li se intentează dosare nu fac parte din partidele de la guvernare și adesea dezaprobă public unele acțiuni sau inacțiuni ale guvernării.

Amintim că și fosta guvernare a încercat să intimideze aleșii locali, folosind organele statului în calitate de bâtă politică și în absoluta majoritate a cazurilor primarii și-au făcut dreptate, dar au pierdut sănătate, timp, bani, energie etc.

În aceste condiții, ne întrebăm de ce nimeni dintre cei care își propun să se joace cu destinele Oamenilor care contribuie la dezvoltarea satelor și orașelor noastre nu este tras la răspundere?

Rămânem deschiși pentru dialog în vederea înlăturării carențelor legislative care sunt folosite pentru a deschide dosare politice oricărui ales local pentru „neglijență în serviciu” sau „abuz de putere”.

Solicităm tuturor structurilor internaționale acreditate la Chișinău, partenerilor statului nostru să monitorizeze atent situația și împreună cu toată societatea să nu permitem acapararea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Serviciul de comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă