Nume
Parola
Vizualizări: 2140
Șeful delegației UE în Republica Moldova Peter Michalko: „Recomandările Consiliului Europei trebuie să reprezinte un punct de reper în relația dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova”
29 Octombrie 2020 — La 26 octombrie, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). La eveniment au participat președintele CALM Tatiana Badan, directorul executiv al CALM Viorel Furdui, primari, președinți de filiale ale CALM din mai multe raioane și experți ai CALM.

Șeful Delegației UE în Republica Moldova a menționat că unul dintre obiectivele UE este de a ajuta statul nostru să aibă instrumente necesare pentru dezvoltarea satelor și orașelor, inclusiv prin realizarea noilor proiecte la nivel local. „Vrem să fim utili pentru ca oamenii să aibă servicii mai bune acolo unde trăiesc.” Excelența Sa a vorbit despre programele Uniunii Europene pentru comunitățile locale și i-a îndemnat pe aleșii locali să aplice la proiecte.

Din numele tuturor localităților și a cetățenilor Republicii Moldova, primarii au mulțumit pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană menționând că, în mare parte, satele și orașele noastre se schimbă datorită suportului UE.

Restanțele în domeniul reformelor implementate, dar și intenția de a lansa o nouă reformă a APL fără a fi consultată cu CALM a constituit un alt subiect al discuției. Președintele CALM Tatiana Badan a afirmat că asociația pe care o reprezintă nu este împotriva reformelor, doar că orice model trebuie adaptat realităților Republicii Moldova. „Avem capacitate instituțională, avem primari cu 5-8 mandate care ar putea să ofere soluții în acest proces, ne lipsește doar dialogul instituționalizat care este prevăzut și în legislația Republicii Moldova, dar și în Recomandările Consiliului Europei”. Și primarul orașului Cricova Valentin Guțan și-a exprimat speranța că toți vor înțelege că nu poate un stat să fie puternic atât timp cât are comunități slabe.

Un alt subiect distinct a vizat politizarea fondurilor, dar și inițiativele neconstituționale ale Guvernului de a plafona și a exclude unele taxe locale, de schimbare a mecanismului de încasări la buget în cazul taxei rutiere, care vor avea un impact negativ asupra bugetelor locale și dezvoltării localităților.

De asemenea, a fost discutată și inițiativa guvernului privind reforma administrativ-teritorială. În acest context, reprezentanții CALM au ridicat mai multe semne de întrebare și suspiciune privind contextul în care a apărut această inițiativă, modul de formare, componența și obiectivele reale ale grupului respectiv de lucru. Inclusiv faptul că această inițiativă nu a fost consultată cu CALM/APL, iar în componența grupului de lucru nu au fost inclusi reprezentanți ai CALM, societății civile și alți actori relevanți, ceea ce reduce considerabil din credibilitatea și buna credință a inițiatorilor.

Un subiect special al discuției l-a constituit cazul Primarului de Vulcănești, Dl. Petrioglu, care recent a fost înlăturat din funcție pentru o perioadă de zece luni, printr-o acțiune excesivă a organelor de anchetă și judiciare. În acest context, Dl. Garizan Oleg, primarul de Copceac și Președintele Asociației Primarilor din UTA Găgăuzia, a menționat că comunitatea primarilor este îngrijorată de acest caz, care se aseamănă mult cu alte cazuri similare de presiune din partea organelor statului asupra primarilor: Taraclia, Basarabeasca, Copceac etc.

Primarii au constatat că pentru neglijență în serviciu sau depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 327, 328 și 329 din Codul Penal), fără a fi demonstrată vinovăția, orice ales local poate fi înlăturat din funcție, ceea ce presupune stoparea tuturor proiectelor, pierdere de timp, sănătate și bani.

Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, situația în domeniul democrației locale din ultima perioada este îngrijorătoare. Recomandările Consiliului Europei sunt neglijate și încălcate. Se acționează chiar contrar literei și spiritului lor și angajamentelor exprese asumate de autoritățile statului. Fapt care se confirmă prin atacurile sistematice asupra autonomiei locale din ultima oră, inclusiv prin: plafonarea taxelor locale, lipsa unor acțiuni concrete privind consolidarea autonomiei locale conform anagajamentelor asumate, degradarea procesului de dialog insituținalizat și înmulțirea acțiunilor de intimidare a primarilor/aleșilor locali, prin folosirea organelor statului: CNA și ANI. De aceea, libertățile obținute în rezultatul efortului comun al APL, guvernărilor anterioare și partenerilor de dezvoltare trebuie apărate și protejate prin toate mijloacele democratice posibile. Altfel există riscul de a reveni la situația de acum doi-trei ani, atunci când primarii erau arestați, intimidați, impuși să semneze tot felul de declarații etc. „Sau putem să ne trezim cu situația care exista 10 ani în urmă, când autoritățile centrale decideau în loc de primari câtă benzină să consume un primar/primărie, câte telefoane să dețină, unde și când să plece în deplasare etc….”

Printre alte subiecte discutate au fost deschiderea secțiilor de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului, condițiile de activitate ale autorităților locale în perioada pandemiei etc.

Peter Michalko a declarat că recomandările Consiliului Europei trebuie să reprezinte un punct de reper în relația dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova în domeniul democrației locale, iar reformele care vizează autoritățile publice locale nu pot fi realizate fără CALM. În acest sens, fiind necesar să existe un format de comunicare efeicientă și permanentă între CALM si autorități, care să permită discutarea și găsirea soluțiilor la toate problemele menționate.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă