Nume
Parola
Vizualizări: 2122
Rolul administratorului public în APL – un concept implementat în multe țări dezvoltate și promovat de CALM!
22 Octombrie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în parteneriat cu Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) și Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO) au organizat la 15 octombrie webinarul informativ „Conceptul de City Manager (administrator public) și impactul lui în administrația publică locală". La eveniment au participat primari, experți, reprezentanți ai AIR , ai AAPRO, ai Asociației Internaționale a City-Managerilor, ai Transparency International România, ai Asociației Comunelor din România (ACOR) și ai mediului academic din România.

Președintele executiv al AIR Dan Nuțiu a fost de părere că includerea acestei funcții în statele de personal ale autorităților publice locale ar eficientiza activitatea aparatului administrativ al primăriilor. „România a început să se transforme după ce funcția de administrator public a apărut în organigrama primăriilor."

Potrivit directorului executiv al CALM Viorel Furdui, anume acum, când se discută despre reforma APL, există un bun context de a valorifica această idee. „Trebuie să atragem atenția asupra consolidării autonomiei locale și să acordăm APL o marjă mai mare de a lua decizii, inclusiv în domeniul angajării personalului." Viorel Furdui a specificat că primarul îmbină mai multe funcții ale administratorului public, iar în conceptul de reformă la care lucrează CALM va fi inclus și acest element al instituției de administrator public.

Peter Agh, vicepreședintele Asociației Internaționale a City-Managerilor a vorbit despre istoria apariției acestui concept, menționând că instituția pe care o reprezintă este una dintre cele mai vechi asociații de profil din lume. „În peste 40 de țări există city manageri. Ei sunt identificați și pregătiți de către asociațiile de profil, după care sunt propuși primarilor pentru a fi angajați.

Dragoș Dinca, unul dintre inițiatorii implementării acestei idei în România a afirmat că primul pas în acest proces este de a pregăti aleșii locali. „City managerul acoperă golul de competență pe care nu îl poate acoperi primarul, viceprimarul și secretarul. Rolul unui administrator public este de a pune în valoare viziunile aleșilor locali. Primarul are foarte multe atribuții care, din păcate, adesea nu-i permit să se ocupe de dezvoltarea și promovarea localității etc."

Bogdan Pușcașu, prim - vicepreședintele Asociației Administratorilor Publici din România, Piatra Neamț a vorbit despre funcțiile pe care le are un administrator public. „City managerul nu are culoare politică, este un angajat care poate să îmbine viziunile primarului care pleacă și a celui care vine, atunci când au loc schimbări în urma votului."

„Nu doar în orașe există administratori public, dar și în comune." Această realitate a fost confirmată de către președintele Asociației Comunelor din România Emil Drăghici care a vorbit despre rolul administratorului public în cadrul comunelor din România. „În peste o mie de comune din România există administratori publici, iar rezultatele muncii acestor specialiști se vede", a punctat președintele ACoR.

Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a declarat că susține inițiativa de a institui o asemenea funcție în cadrul administrațiilor publice locale și se va implica plenar cu tot ce va fi necesar ca acest deziderat să devină realitate.

La prima etapă, acest concept va fi implementat în municipiile Chișinău, Comrat, Cahul, Strășeni și Edineț.

Participanții la webinar au convenit să semneze o declarație-angajament în baza căreia să se adreseze Parlamentului Republicii Moldova în vederea modificărilor legislative care se impun pentru ca funcția de administrator public să se regăsească și în organigrama statelor de personal ale primăriilor din statul nostru.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă