Nume
Parola
Vizualizări: 2119
Alexandru Bujorean: Deși este ambalat frumos, proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2021 este în detrimentul APL-urilor!
9 Octombrie 2020 — Unele prevederi ale proiectului Ministerului Finanțelor privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 atentează asupra bugetelor administrațiilor publice locale, mai ales în contextul acestei perioade destul de dificile, atât din punct de vedere al pandemiei, cât și al crizei economice regionale și globale. De această părere este primarul orașului Leova Alexandru Bujorean.

„Unele prevederi ale acestei inițiative lovesc în capacitatea APL-urilor de a-și consolida propriile bugete. Dorința autorităților centrale de a plafona taxele locale va minimiza din veniturile noastre”, a constatat edilul de Leova.

Despre intenția de a schimba mecanismul de încasări la buget în cazul taxei rutiere, Alexandru Bujorean a afirmat că există riscul ca autoritățile publice locale să fie lipsite de resursele Fondului Rutier. „De câțiva ani, 50% din banii acumulați în acest Fond Rutier ajung în bugetele administrației locale. Nu este suficientă nici această sumă, dar cel puțin ne ajută să asigurăm o întreținere curentă a drumurilor locale. În cazul în care aceste taxe vor fi incluse în acciză, frica noastră este că vom pierde și aceste defalcări de la bugetul central.”

Întrebat despre compensările acordate APL-urilor în perioada pandemiei, Alexandru Bujorean a declarat că acestea au fost nesemnificative, mai ales în raport cu pierderile înregistrate. „Veniturile ratate nu întotdeauna se reflectă în buget. Pierderile agenților economici, suspendarea activităților economice din primăvara anului curent au generat o achitare tergiversată a taxelor și impozitelor locale, ceea ce ne-a creat dificultăți în activitate.”

În alt context, primarul orașului Leova și-a exprimat recunoștința față de băștinașii stabiliți cu traiul peste hotare care, odată cu declanșarea pandemiei, s-au alăturat campaniilor inițiate de autoritățile locale pentru a procura măști, dezinfectanți, echipamente de protecție, dar și produse alimentare distribuite categoriilor de cetățeni vulnerabili.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă