Vizualizări: 2023
Desfășurarea ședințelor online ale APL – o necesitate esențială în vremuri de distanțare fizică!
10 Iulie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID, în parteneriat cu Cancelaria de Stat și deputați în Parlamentul Republicii Moldova au organizat marți, 7 iulie, pentru primari, consilieri și alți reprezentanți ai APL seminarul online cu genericul: „Dreptul APL de a organiza și desfășura ședințele online: aspecte legale, procedurale și practice”.
Deputatul Veronica Roșca – unul dintre autorii inițiativei de modificare a legislației privind organizarea și desfășurarea ședințelor online, directorul executiv al CALM Viorel Furdui, directorul Programului Comunitatea Mea Daniel Șerban, secretarul adjunct al Guvernului Adrian Ermurachi, deputatul Petru Frunze au vorbit despre importanța acestei inițiative, dar și despre necesitatea consolidării eforturilor pentru identificarea celor mai bune soluții în acest proces.
De asemenea, a fost menționat faptul că această procedură ar permite organizarea activității APL mai ales în situații excepționale, cum este și cea creată de pandemie.
CALM a salutat elaborarea unei asemenea inițiative legislative și a prezentat o serie de propuneri ce vizează reglementarea ședințelor online ale Consiliilor locale. Expertul CALM Viorel Rusu a specificat faptul că ședințele Consiliilor locale ar putea fi organizate atât în cazul unor situații excepționale, cât și atunci când unul sau mai mulți consilieri, din anumite motive obiective, nu pot participa la ședințele organizate în mod tradițional.
Totodată, participanții la eveniment au venit cu propuneri privind reglementarea acestui mecanism, asigurarea ca ședința să fie deliberativă, votul nominal, înregistrarea ședințelor online, respectarea datelor cu caracter personal, asigurarea transparenței în procesul decizional, modul de arhivare, de întocmire a procesului verbal, etc.
De asemenea, a fost prezentat regulamentul municipiului Chișinău care stabilește cadrul legal de organizare și desfășurare în format de videoconferință a Consiliilor locale, utilizând platformele online.
În acest context s-a atras atenția asupra faptului că în sate sunt consilieri în etate care nu neapărat sunt familiarizați foarte bine cu tehnologiile informaționale, iar anumite subiecte sensibile, cum ar fi cele privind patrimoniul ar putea trezi suspiciuni în ceea ce privește legalitatea deciziilor.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că această opțiune ar fi o alternativă a modului tradițional de desfășurare a ședințelor Consiliilor locale, fără ca aceasta să fie impusă autorităților locale.
Participanții la seminar au vorbit și despre necesitatea susținerii de către Guvern a acestui proces, inclusiv prin identificarea și oferirea platformelor, dar și resurselor necesare pentru desfășurarea unor asemenea ședințe.
Amintim că inițiativa de modificare a legislației privind organizarea și desfășurarea ședințelor online a fost înregistrată la 21 aprilie, curent. Aceasta urmează să fie înaintată Parlamentului spre aprobare în prima lectură. Pentru a dezvolta un cadru de activitate favorabil pentru APL, de propunerile participanților se va ține cont în lectura a doua.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33