Vizualizări: 2043
UN DECENIU DE CALM ȘI DE SUSȚINERE A COMUNITĂȚILOR NOASTRE LOCALE DE CĂTRE ROMÂNIA!
4 Mai 2020 — Alături de cei mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova ne exprimăm recunoștința față de modul în care a decis România să fie alături de noi în această perioadă extrem de dificilă pentru ambele state. Despre suportul acordat Republicii Moldova în cei zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a statului nostru, dar și despre rolul asociațiilor autorităților locale din România și Republica Moldova în consolidarea relațiilor bilaterale vorbim în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM" cu Excelența Sa, Ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ionita.
Tot în această primăvară, CALM a împlinit zece ani de la fondare iar cu acest prilej a văzut lumina tiparului cartea „CALM 2010-2020, pentru o descentralizare și autonomie locală reală". În monografie sunt prezentate realizările aleșilor locali pe parcursul ultimului deceniu. Cartea este o dovadă a faptului că atunci când mai mulți oameni se unesc în jurul unei idei, rezultatele nu întârzie să apară.
Lipsa fondurilor disponibile la nivel local îi pune în dificultate pe mulți primari care trebuie să facă față epidemiei de COVID-19. Directorul executiv al CALM Viorel Furdui ne va oferi detalii la acest subiect. Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Împreună suntem puternici!
Emisiunea poate fi accesată la următorul link:
http://calm.md/libview.php?l=ro&idc=66&id=6127

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33