Nume
Parola
Vizualizări: 4216
10 localități în care transparența este o prioritate
24 Ianuarie 2020 — Centrul Contact a organizat o conferință de evaluare și totalizare a proiectului „Sporirea transparenței administrației publice locale prin implementarea politicilor participative”. La eveniment au participat reprezentanți ai APL, ONG și activiști comunitari din localitățile Drochia, Glodeni, Dubăsarii Vechi, Ștefan Vodă, Mereni, Costești, Chetrosu, Gura Bîcului, Copceac și Leova, dar și experți, reprezentanți ai organizațiilor naționale și donatori.

Pe parcursul celor doi ani de desfășurare a proiectului, mai mulți activiști și reprezentanți din ONGurile acestor localități, au desfășurat activități de sporire a transparenței Autorității Publice Locale și de încurajare a participării locuitorilor în procesul decizional, iar în cadrul acestui eveniment, au vorbit despre rezultatele implicării lor.

„Datorită acestui proiect, am putut să ne facem auziți de către APL, de comunitate și să facem o platformă de comunicare, prin care să ne rezolvăm problemele”, a menționat Nicolae Nastas, membru al Mișcării Ecologistă din orașul Ștefan Vodă. În acelaș context, Natalia Procopii-Scobioală, Președinta AO Genesis din Mereni, a vorbit despre importanța implicării comunității în procesul de luare a deciziilor, dar și despre deschiderea autorităților față de locuitori.

Concluziile participanților implicați în proiect:

Transparența, a devenit un termen cunoscut. Locuitorii de rând îl utilizează conștient și în repetate situații;
Autoritățile publice locale au devenit mai receptive și transparente, desi mai sunt cazuri când inițiativele comunității sunt ignorate;
Au fost create platforme și instrumente de comunicare și asigurare a transperenței (panouri informative, pagini online, buletine informative, întâlniri). În acest fel și locuitoii din diaspora, având acces la informație;
A crescut nivelul de implicare și interes a locuitorilor față de problemele comunității etc.
La eveniment a fost prezentat și un studiu comparativ, realizat în cadrul proiectului, care a avut drept scop evaluarea nivelului de transparență și participare a locuitorilor în 10 localități. Studiu a arătat că după doi ani de implementare a proiectului, transparența și implicarea cetățenilor a crescut. Mai multe date, din cadrul studiului, vor fi publicate curând.

Acest proiect a fost realizat de Centrul Contact, cu suportul financiar al Fondului pentru Democrație al Națiunilor Unite (UNDEF).